O corecţie financiară de 11 miliarde lei vechi poate bate la uşa primăriei Malu cu Flori

constantin ion malu cu floriNoul primar al comunei dâmboviţene Malu cu Flori, Constantin Ion a ieşit public într-o conferinţă de presă unde a făcut o scurtă prezentare a situaţiei în care se află localitatea pe care o conduce din data de 5 iunie 2016. La unele capitole lucrurile stau cât de cât bine, însă există şi probleme destul de grave. De exemplu, edilul a spus că are un proiect european pe Măsura 1.2.5. cu mare risc de neimplementare, însă primarul nu şi-a pierdut speranţa şi crede că proiectul va fi finalizat până la sfârşitul lunii august pentru că altfel primăria Malu cu Flori este la un pas să se pricopsească cu o corecţie financiară de 11 miliarde lei vechi. De mai bine de trei ani, din anul 2013, la Malu cu Flori se derulează un proiect cu finanţare europeană ce priveşte reabilitarea şi modernizarea unor drumuri de exploataţie agricolă, proiect accesat pe Măsura 1.2.5, dar care astăzi, are mari probleme. Lucrările nu au fost finalizate şi mai sunt câteva săptămâni până la expirarea termenului de finalizare a proiectului, 31 august 2016. Lucrările sunt realizate în proporţie de 40%. Imediat după ce a preluat conducerea primăriei, primarul Constantin Ion, a chemat la discuţii serioase dirigintele de şantier, proiectantul şi reprezentanţii constructorului, le-a explicat situaţia şi care vor fi consecinţele dacă lucrarea nu va fi finalizată cât mai repede, iar aceştia se pare că au înţeles că trebuie să se apuce serios de muncă: „La capitolul drumuri şi poduri avem o problemă şi mai gravă legată de un proiect. Avem un proiect de modernizare şi asfaltare a drumurilor de exploa-taţie agricolă în comuna Malu cu Flori, pe Măsura 1.2.5. Proiect în valoare de 4.522.346 lei care este realizat cam în proporţie de 40%, iar constructorul SC GECOR din Giurgiu. Proiectul a fost început în 2013, lucrat prost, lucrat prost, astăzi pot spune că au început să lucreze. Până acum nu au lucrat pentru că au existat nişte „negocieri” între beneficiar şi constructor, în prima fază lucrările au fost începute de o altă firmă subcontractată, lucrările au mers bine până la un moment dat, dar cred că acele negocieri între beneficiar şi firmă au stagnat lucrările… Astăzi lucrările au început şi firma a părut interesată pentru că în primele mele zile de mandat i-am chemat la primărie, împreună cu diriginţii de şantier, cu proiectantul şi la finalul discuţiei mi-au spus că a fost cea mai frumoasă discuţie pe care au avut-o pe acest proiect cu beneficiarul în ultimii ani, de la începtul lucrării. Problema este că 31 august este ultima zi de depunere a ultimei cereri de plată a ultimei tranşe, deci până la 31 august lucrarea trebuie să fie gata. Sunt promisiuni verbale că se lucrează, să sperăm că nu acesta va fi proiectul care nu va fi implementat. Cred că acest proiect concurează undeva la cel mai prost proiect implementat în Uniunea Europeană. Să sperăm că nu se întâmplă să dăm banii înapoi, cel putin avansul de 11 miliarde de lei vechi… Ştiam de acest proiect care are probleme şi sincer mi-a fost frică să şi candidez. O corecţie financiară de 11 miliarde lei vechi, nu ştiu pe cine încălzeşte sau îl face să plece la un drum cu o asemenea datorie.”, a declarat Constantin Ion, primarul comunei Malu cu Flori. Dacă lucrările nu vor fi finalizate până până la 31 august, atunci când ar trebui să depună ultima cerere de plată din cadrul proiectului, primăria Malu cu Flori va trebui să dea înapoi banii primiţi până acum, o sumă care este de trei ori mai mare decât bugetul pe un an de zile al comunei, de 3,5 miliarde lei. Proiectul are o valoare totală de peste 45 de miliarde lei vechi, iar dacă lucrările nu vor fi finalizate la timp, primăria Malu cu Flori va trebui să de dea înapoi Uniunii Europene suma primită în avans în cadrul proiectului, adică 11 miliarde lei vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Peştera lalomiţei este pe primul loc în rândul obiectivelor turistice din judeţul Dâmboviţa

Proiect de mare succes al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, obiectivul turistic Peştera lalomiţei din Masivul Bucegi, aflat în administrarea Complexului Naţional Muzeal Curtea Domnească din Târgovişte, a aniversat luni, 25 iulie 2016, un an de la inaugurare. Anterior, Peştera lalomiţei a beneficiat de un amplu proiect de reabilitare şi modernizare pentru […]