Numeroşi contribuabili au beneficiat de Legea Prevenirii

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, a aplicat prevederile Legii prevenirii în primele şase luni ale anului 2019, în cazul a peste 18.400 de contribuabili.
În perioada menţionată, inspectorii antifraudă au emis 1.073 de avertismente din care, pentru 1.051 de avertismente au fost anexate şi planuri de remediere. Dintre aceste avertismente, 941 au fost aplicate pentru nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic.
Şi în anul 2018, de la data intrării în vigoare a cadrului legislativ privind Legea prevenţiei, în perioada 05.02 -31.12.2018, inspectorii antifraudă au verificat peste 47.500 de contribuabili şi au aplicat 983 de sancţiuni contravenţionale constând în avertisment, pentru 848 dintre acestea fiind anexate şi planuri de remediere.
Jumătate dintre acestea au fost aplicate pentru emitere de bonuri fiscale cu date eronate sau care nu conţineau toate datele reglementate de lege.
Reamintim că Ministerul Finanţelor Publice a propus eliminarea contravenţiei referitoare la nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic de sub prevederile Legii prevenirii.
Măsura este mai mult decât necesară pentru că operatorii economici care încalcă obligaţia de dotare cu noile dispozitive nu mai au motive obiective pentru neconformare.
Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au desfăşurat, o perioadă îndelungată, numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotării agenţilor economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, desfaşoară activităţi de monitorizare şi control orientate tactic spre zone şi domenii economice în care se manifestă fenomene de evaziune fiscală, indisciplină financiară ori slabă conformare, în scopul creşterii conformării fiscale şi a combaterii evaziunii fiscale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dpt. Oana Vlăducă, Pro România, întrebare adresată ministrului Transporturilor

Încă din prima zi a sesiunii parlamentare, dpt. Oana Vlăducă, Pro România, s-a adresat Ministerului Transporturilor, solicitând explicaţii privind întârzierea proiectului de modernizare a DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia şi DN 7, între Bâldana şi Titu. Extrem de acidă, Oana Vlăducă a punctat: „Observ că realizarea acestor investiţii se transformă într-un eşec […]