Published On: joi, nov. 21st, 2019

Nu a oprit la semnalele politiştilor

nichiduta.ro

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Târgovişte, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe drumul judeţean 712, pe raza localităţii Şotânga, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar pentru oprirea unui autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din Teiş.Conducătorul autoturismului şi-a continuat deplasarea, fără a opri la semnalul regulamentar efectuat de către poliţişti. Ulterior, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat într-un şanţ.Evenimentul rutier a fost soldat doar cu pagube materiale.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul, de 18 ani, nu deţine permis de conducere şi că autoturismul i-ar fi fost încredinţat spre a fi condus de un alt tânăr, de 19 ani, din Şotânga.
Pe numele acestora, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Vă reamintim ceea ce trebuia să stiţi deja!
Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră.
De asemenea, nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a Il-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro