Noul preşedinte al CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan a depus jurământul

Corneliu Ştefan a depus joi, 29 octombrie, jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Ceremonia solemnă de depunere a jurământului de către noul peşedinte al CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, şi de către cei 31 de consilieri judeţeni, validaţi de Tribunalul Dâmboviţa s-a desfăşurat în Sala Unirii:
„Încă o dată, le mulţumesc celor peste 100.000 de dâmboviţeni datorită cărora voi ocupa această funcţie.
Înaintea alegerilor din septembrie, spuneam că a venit timpul unei altfel de administraţii. O cer dâmboviţenii, o cer vremurile!
Consider că 2020 este cu adevărat începutul unei administraţii care să ţină ritmul cu timpul şi cu nevoile reale ale acestui judeţ. Au fost făcuţi primii paşi, dar lucrurile merg înainte în Consiliul Judeţean!

Cel mai important lucru este însă ceea ce am făcut sau vom face în funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni, precum şi în calitate de preşedinţi ai Consiliului Judeţean. Toţi trebuie să înţelegem că noi le suntem datori dâmboviţenilor, nu ei nouă!”, a spus Corneliu Ştefan.
Corneliu Ştefan a câştigat funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa la alegerile locale din 27 septembrie 2020, la care a fost votat de 46,71% dintre dâmboviţenii care s-au prezentat la urne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind aprobarea Listei bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea persoanelor la domiciliul acestora, la locaţia declarată de acestea sau, după caz, în unităţi sanitare sau în locaţii alternative ataşate acestora, precum şi a Listei unităţilor sanitare de bază în care […]