Noul Contract-cadru în sistemul de asigurări sociale de sănătate va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021

In urma consultărilor dintre CNAS şi Ministerul Sănătăţii, cele două instituţii vor propune Guvernului prelungirea până la data de 30 iunie 2021 a termenului de aplicare a prevederilor HG nr. 140/2018 (pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018 – 2019). Proiectul noului Contract-cadru va fi publicat în transparenţă decizională în jurul datei de 1 martie 2021.”Proiectul de Contract-cadru va propune revizuirea pachetelor de servicii medicale, întărirea prevenţiei în sănătate prin orientarea cu prioritate a fondurilor către serviciile de profil, precum şi diversificarea unor tipuri de servicii medicale necesare pentru prevenirea, monitorizarea şi tratamentul unor afecţiuni. Alte propuneri au ca scop scăderea birocraţiei”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.CNAS va publica în scurt timp calendarul consultărilor cu partenerii de dialog social, astfel încât forma finală a proiectului de Contract-cadru să fie definitivată în timp util, iar proiectul de act normativ să fie supus aprobării Guvernului până la data de 1 iunie 2021.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Crucea Roşie Dâmboviţa, cu sprijinul Ariston Thermo România, a dotat Şcoala Gimnazială nr. 1 Moreni, cu şapte boilere pentru apă caldă

Parteneriatul pe termen lung încheiat în 2018, între Ariston Thermo şi Crucea Roşie Română, cu ajutorul căreia boilere electrice de ultimă generaţie au fost donate persoanelor din zonele retrase ale ţării sau din medii defavorizate, în special şcolilor şi centrelor de bătrâni, continuă şi în anul 2021. O primă etapă […]