Published On: mar, iun. 25th, 2019

Noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri

nichiduta.ro

Ministerul Sănătăţii a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri.
Cele două documente, Ordin pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave, respectiv Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri, se află în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Primul proiect de Ordin reglementează condiţiile în care se realizează transferul în străinătate al pacientului cu arsuri. Proiectul prevede ca transferul în străinătate să se facă numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de acces în centrele de mari arşi conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinului ministrului sănătăţii nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri şi numai în cazul în care paturile pentru tratamentul arşilor grav de la nivel naţional sunt integral ocupate, prin confirmare de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă – C.O.S.U. Comisia, care va analiza dosarul medical al pacientului şi va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinătate, este formată din 3 membri: medicul curant al pacientului, medicul Şef linie de gardă ATI şi medicul Şef linie de gardă chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstruc-tivă sau chirurgie generală, după caz. Această comisie se întruneşte în regim de urgenţă la solicitarea medicului curant al pacientului, în maxim 2 ore de la primirea cazului.
Decizia comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinătate se transmite Ministerului Sănătăţii – Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă – C.O.S.U., care solicită la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, asigurarea transportului autorizat. Medicul curant al pacientului realizează demersurile necesare pentru întocmirea raportului medical necesar eliberării documentului S2, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, proiectul asigură un acces mai bun al pacienţilor cu arsuri la servicii medicale prin asigurarea unor noi criterii de acces în centrele de mari arşi.
„Am convingerea că, odată cu aprobarea acestor Ordine, nu vor mai exista sincope în ceea ce priveşte transferul pacienţilor cu arsuri în străinătate. Am dorit să existe o procedură clară astfel încât ori de câte ori apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luată rapid, în interesul pacientului. Pe lângă aceste reglementari, continuăm demersurile pentru a crea propriul sistem de tratament al marilor arşi „, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Cel de-al doilea proiect de Ordin propune ca recuperarea medicală pentru pacientul cu arsuri să se desfăşoare în secţia de Medicină Fizică şi de Recuperare a spitalului în care acesta a fost tratat sau, dacă starea pacientului o permite, în alte secţii de Medicină Fizică şi de Recuperare, în ambele situaţii asig-urându-se personalul necesar pentru reabilitarea medicală a pacienţilor cu arsuri grave. De asemenea, proiectul mai prevede ca centrul pentru arşi care asigură îngrijiri pentru copii, să fie inclusă în schema de personal şi medici în specialitatea pediatrie şi chirurgie Pediatrică.
Cele două proiecte au fost elaborate de specialişti în ATI, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstruc-tivă şi recuperare medicală din cadrul Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu consultarea reprezentanţilor pacienţilor care au suferit arsuri.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro