NICIUN JUCĂTOR AL CHINDIEI ÎN ECHIPA ETAPEI A III-A

Mihai ROŞOIU

PORTAR
Octavian Vâlceanu (Academica Clinceni / 23 de ani) – A apărat un penalty şi a avut alte câteva intervenţii bune. Este un portar de perspectivă, căruia Ilie Poenaru ia dat multă încredere.
FUNDAŞI
Rachid Bouhenna (Sepsi OSK / 29 de ani) – A arătat atitudine de căpitan! Şi-a mobilizat excelent colegii, făcându-i să creadă până la final că pot pleca neînvinşi de la Giurgiu. A reuşit şi un gol, al 2-lea din contul său în CASA Liga
1.
Paulo Vinicius (CFR Cluj / 36 de ani) – Cel mai bun fundaş din ultimele 3 sezoane a fost iarăşi decisiv pentru ardeleni. A înscris pentru a 13-a oară în 91 de meciuri jucate în principala competiţie internă, 11 dintre reuşite fiind izbutite cu capul.
Alin Şeroni (FC Botoşani / 33 de ani) – A câştigat majoritatea duelurilor cu atacanţii adverşi. A devenit un jucător de bază în sistemul gândit de Marius Croitoru, dăruirea de care dă dovadă fiind pe placul tehnicianului grupării moldave.

MIJLOCAŞI
Eric de Oliveira (FC Voluntari / 34 de ani) – Chiar dacă are 34 de ani, a rămas acelaşi jucător cu gleznă fină, încântător în multe momente. A contribuit la ambele goluri reuşite de FC Voluntari. A ajuns la 48 de pase decisive în 218 jocuri disputate în Liga 1. Ricardinho (FC Voluntari / 26 de ani) – Titularizat în acest sezon pe postul de mijlocaş, portughezul s-a achitat excelent de sarcinile trasate de antrenor. Contra roş-albaştrilor, acesta a marcat golul care a făcut diferenţa pe tabelă.
Ronaldo Deaconu (Gaz Metan / 23 de ani) – A fost cel mai bun jucător de pe teren. Pasele sale exacte au pus mari probleme apărării adverse. A înscris şi un gol frumos, primul reuşit de un jucător în acest sezon direct din lovitură liberă.
Adrian Păun (CFR Cluj / 25 de ani) – Introducerea sa în teren la startul părţii secunde a dat mai multă energie echipei pe faza ofensivă. A pasat decisiv pentru singura reuşită a meciului.
ATACANŢI
Borja Valle (Dinamo / 28 de ani) -A avut nevoie doar de o repriză pentru a culege aprecierile fanilor dinamovişti. A reuşit golul începutului de sezon, şut de la aproximativ 60 de metri! Elvir Koljic (Universitatea Craiova / 25 de ani) – Are un start de sezon formidabil! Cu 4 goluri în primele 3 runde, vârful oltenilor se instalează în fruntea clasamentului golgheterilor. A ajuns la 23 de reuşite în doar 37 de prezenţe în campionatul României!

Valentin Gheorghe (Astra Giurgiu / 23 de ani) – Continuă prestaţiile bune şi în acest sezon. În ciuda faptului că a fost eliminat în finalul jocului, graţie celor două goluri marcate, a fost declarat omul meciului.
ANTRENORUL ETAPEI
Cristiano Bergodi (Universitatea Craiova / 55 de ani) – Oltenii au trecut peste şocul ratării titlului în ultima rundă a ediţiei precedente şi au pornit la drum în noua stagiune cu gândul de a nu mai repeta greşelile din sezonul regular anterior, când au pierdut multe puncte. În prezent, după 3 etape, Universitatea Craiova este singura cu punctaj maxim, iar un merit important îl are Cristiano Bergodi, cel care a gestionat cu profesionalism momentele dificile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

AJUTOR FEDERAL PENTRU LIGA ELITELOR

Federaţia Română de Fotbal a decis reluarea competiţiilor Liga Elitelor U19 şi Liga Elitelor U17 şi sprijină financiar cluburile pentru a putea participa.Cele două competiţii de elită în ceea ce priveşte fotbalul juvenil se vor relua pe 26 septembrie şi vor participa primele 24 de cluburi din Clasificarea Academiilor.Fiecărui club […]