Ni Vu, Ni Connu (Nevăzut, necunoscut) Şmecherul şi tăntălăul

smecherul si tantalaul„Ni vu, ni connu” este o comedie spumoasă din 1958, regizată de Yves Robert, al cărei protagonist este Louis de Funes. Filmul este în mod deliberat filmat alb-negru, deşi filmele color apăruseră de aproape 20 de ani. Nu mi-aş putea niciodată imagina acest film altfel decât pe peliculă alb-negru. Acest mod de filmare îi dă savoare, iar tehnicile folosite de către regizor aduc la viaţă această comedie.
Povestea este una clasică pentru comedia franceză: poliţistul-tăntălău este depăşit de situaţie când are de-a face cu şmecherul comunităţii, acesta din urmă punându-l pe poliţist în tot felul de situaţii comice, dar şi în imposibilitatea de a-l dovedi cu ilegalităţi. Pentru ca povestea să fie completă, este inserată şi o romanţă, iar finalul nu poate fi altul decât fericit pentru toţi.
Povestea este una destul de simplă, însă este salvată de felul absolut genial al lui Funes de a interpreta un rol. Louis de Funes îşi joacă rolul cu naturaleţe, contopindu-se cu personajul său şi aducând savoare filmului. Personajul Blaireau îi vine ca turnat şi poate de aceea este rolul care l-a propulsat în liga mare a cinematografiei franceze.
În urma acestui rol a ajuns să joace, câţiva ani mai târziu, în celebrele serii cu jandarmi, dar şi în trilogia Fantomas. Louis de Funes este de origine spaniolă şi iniţial şi-a urmat pasiunea din copilărie: muzica. A urmat cursuri de actorie şi de muzică şi cânta jazz când a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Jeanne Barthelemy de Maupassant, o strănepoată a celebrului scriitor Guy de Maupassant. Cei doi au avut împreună doi băieţi. Cariera în actorie a simpaticului comic nu ar fi avut loc niciodată dacă soţia sa şi bunul său prieten, Daniel Gelin, nu l-ar fi încurajat să încerce. A jucat în peste 100 de filme, însă rolul din „Ni vu, ni connu” este rolul care i-a adus succesul şi l-a transformat în principalul comediant al Franţei anilor 1960-1970.
Povestea filmului este uşor de urmărit: Blaireau este braconierul micii comunităţi din Montpaillard, un sătuc din Franţa. Acesta este în permanenţă urmărit de către şeful poliţiei locale, Parju, care nu poate dovedi că Blaireau este vinovat. Dacă la început ni se prezintă o scenă în care apare un panou pe care este inscripţionat că Montpaillard este cel mai liniştit sat, până la final vom vedea că această linişte este complet tulburată de tot felul de situaţii. In scenă apar şi alte personaje cheie: Arabella, frumoasa şi rebela fiică a unor producători locali de vin şi Flechard, stângaciul profesor de pian al Arabellei, care va sfârşi prin a tulbura liniştea din Montpaillard. fndrăgostit de Arabella, Flechard îi lasă mai multe scrisorele de amor, fără însă a se semna, dar tânăra nu dă atenţie acestora pentru că ea îşi doreşte un bărbat de acţiune şi nu unul care se ascunde în spatele unor cuvinte. Astfel, Flechard îi dă întâlnire,într-o noapte, Arabellei. Pentru că nu este totuşi un om de acţiune, profesorul de pian reuşeşte să strice întâlnirea făcând zgomot, ceea ce îl alertează pe Parju, aflat în patrulare. Nevrând să fie prins, Flechard profită de întuneric şi îl loveşte pe poliţist, sfârşind prin a-i fura insigna.
In toată această încurcătură de situaţie, Blaireau devine ţap ispăşitor, acuzat pe baza acţiunilor sale interioare şi a lipsei unui alibi pentru acea noapte. Este condamnat la închisoare, unde este bine primit, deoarece Bluette, directorul închisorii, îşi dezvoltase un adevărat sistem funcţional în închisoare, folosind fiecare deţinut. Acestora le acorda aceleaşi meserii pe care le avuseseră şi înainte de a fi încarceraţi. Cum Blaireau era omul bun la toate, acesta reuşeşte să se facă util pentru Bluette, care îi va şi face lui Blaireau câteva favoruri.
Pentru ca încurcătura să fie completă, Arabella crede că Blaireau este admiratorul ei secret şi se hotărăşte că vrea să se mărite cu el. Astfel, ea îi va trimite pachete pentru a-i face şederea în închisoare mai uşoară. Cuprins de remuşcări pentru fapta sa, dar şi pentru că un om nevinovat face închisoare în locul său, Flechard îi va trimite şi el pachete lui Blaireau. Într-o astfel de zi, Arabella şi Flechard se întâlnesc şi, astfel, Arabella află că admiratorul secret nu este Blaireau. Flechard este condiţionat de Arabella, care îl va accepta ca soţ doar după ce îşi mărturiseşte crima. Comicul în această situaţie se naşte din birocraţia încâlcită şi interesele proprii care îi fac pe judecător şi directorul închisorii să nu mai vrea să îl elibereze pe Blaireau, după ce Flechard mărturiseşte că el este autorul atacului asupra lui Parju şi declară că doreşte să meargă la închisoare.
O campanie de eliberare a lui Blaireau este susţinută de ziarul local, dar şi de avocatul Guilloche, care avea interese politice şi care credea că, astfel, îşi va face din viitoarea campanie electorală la funcţia de primar, un succes. Blaireau este eliberat la solicitările locuitorilor din Mont-paillard şi, în onoarea sa, este organizată o festivitate. Flechar-do cere în căsătorie pe Arabella, dar ea se lasă convinsă numai prin intervenţia lui Blaireau. Singurul care mai trebuie convins este tatăl Arabellei, însă şi acesta va fi de acord numai după ce Blaireau îl îmbată. Când, în sfârşit, cei doi îndrăgostiţi se căsătoresc, Flechard este smuls din braţele Arabellei pentru a merge la închisoare, dar Blaireau aranjează prin bunul său prieten, Bluette, să îi faciliteze accesul Arabellei la închisoare pentru a-şi vizita soţul.
„Ni vu, ni connu” este un film alert în unele secvenţe, pentru ca în altele să pară că timpul trece mai greu dar, per total, filmul este unul dinamic, care te face să te gândeşti la ce mai poate urma. Umorul este fin şi anumite momente stârnesc hohote de râs. Nu are cum să nu placă oricui un astfel de film care ridiculizează un sistem corupt, ambiţios şi cu oarece tendinţe dictatoriale la nivelul conducerii urbei. Însă, dacă filmul ar fi fost lansat în zilele noastre, cu siguranţă i-ar fi scandalizatpe activiştii pentru drepturile animalelor.
Scenariul filmului care a lansat cariera lui Louis de Funes – regele comediei franceze – e inspirat din romanul „L’Affaire Blaireau” scris de Alphonse Allais. Cartea a mai avut alte două adaptări: filmul mut din 1923 „L’affaire Blaireau” şi filmul cu acelaşi titlu din 1932, acesta din urmă avându-l în rol principal pe Charles-Joseph Pasquier, actor francez cunoscut publicului ca Bach. Evident însă, dintre cele trei ecranizări ale romanului, versiunea din 1958 rămâne memorabilă datorită modului de interpretare al „omului cu o mie de
feţe”.
Regia: Yves Robert Scenarişti: Alphonse Allais, Jacques Celhay, Jean Marsan, Yves Robert
Distribuţia: Louis de Funes, Noëlle Adam, Frédéric Duvalles, Claude Rich, Roland Armontel, Madeleine Barbulée, Pierre Stéphen, Paul Faivre, Moustache Producător: Jules Borkon Muzica: Jean Wiener Data lansării în Franţa: 23 April
1958
Compania producătoare: Champs-Élysées Productions Durata: 95 minutes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Prestatorii de servicii de paza, în vizorul poliţiştilor

In primele 6 luni ale acestui an, poliţiştii de la Ser-vici-ul de Odine Publică au organizat numeroase acţiuni pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului deţinătorilor de valori, precum şi pentru verificarea respectării legalităţii activităţilor derulate de către prestatorii de servicii de pază, protecţie şi instalare de sisteme de alarmare […]