Nevoie de sânge la Târgovişte, pe timpul pandemiei de coronavirus

Din păcate există bolnavi care au nevoie de sânge indiferent de contextul epidemiologic în care ne aflăm!
Dacă sunteţi sănătoşi, nu aţi călătorit într-o ţară cu infecţie cu virusul COVlD-19, dacă nu aţi venit în contact cu o persoană care a călătorit într-o ţară afectată de acest virus, puteţi merge la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgovişte, să salvaţi o viaţă.
Având în vedere situaţia de excepţie generată de contextul epidemiologie actual, imposibilitatea efectuării de colecte mobile şi scăderea numărului de donatori de sânge, vă aducem la cunoştinţă faptul că şi Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmboviţa va organiza şi desfăşura activităţi suplimentare de colectare de sânge, sâmbătă, 29 august 2020, la sediul centrului din Bdul I.C. Brătianu nr. 4.
Vă reamintim condiţiile în care puteţi deveni donator de sânge:

  • să aveţi o stare bună de sănătate fizică şi psihică;
  • vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, greutate peste 50 kg fete şi peste 60 kg băieţi;
  • să nu fiţi sub influenţa niciunui medicament, să nu consumaţi alcool cu 24 de ore înainte de donare, nu fumaţi cu o oră înainte de donare.
  • fără un istoric personal de boli cronice, infecto-contagioase sau psihice, fără intervenţii chirurgicale, tatuaje sau extracţii dentare recente;
  • la 28 de zile după revenirea în ţară sau de la contactul cu o persoană Covid19 pozitivă sau aflată în izolare/carantină.
    înainte de donare:
  • se recomandă un mic dejun

sărac în grăsimi, hidratare suficientă, o stare de spirit bună!
Beneficiile donării:

  • o stare de bine la gândul că gestul vostru a salvat vieţi;
  • 7 tichete de masă;
  • un voucher de la Rompetrol care vă aşteaptă în benzinăriile lor cu o gustare şi o băutură, pentru un plus de energie care să vă alimenteze pofta pentru fapte bune!
    Pentru întrebări apelaţi la numărul de telefon 0245210913!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Premierul Ludovic Orban a participat la inaugurarea şantierului fabricii IVECO, de la Petreşti

La Petreşti, în prezenţa premierului Ludovic Orban, ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Virgil Popescu, ministrului Apărării Naţionale – gen(r) Nicolae Ciucă şi a ministrului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor-Lucian Bode, a însărcinatului cu afaceri al Ambasadei Italiei la Bucureşti şi reprezentanţilor consorţiului IVECO, au fost inaugurate lucrările pe […]