NECAZURILE SE ŢIN LANŢ DE FAMILIA FRĂŢILĂ

I.B.

geam spart la familia fetitei ,oarta in accidentNecazurile se ţin lanţ de familia Andreei Patricia Frăţilă, fetiţa care a murit după ce a fost lovită pe o trecere de pietoni din municipiul Târgovişte. Aurica Frăţilă, bunica Andreei, de sâmbăta trecută, 3 ianuarie, îi este teamă să mai stea în propria casă după ce o persoană necunoscută i-a spart geamurile la casă. Bătrâna de 78 de ani locuieşte împreună cu o altă nepoţică de numai 9 ani, la casă, în oraşul Fieni. Femeia ne-a povestit că sâmbătă, 3 ianuarie, la prima oră a dimineţii nepoţica a alertat-o că cineva a spart geamul la casă. Bătrâna a mers în bucătărie să-i pregătească masa fetiţei. Nepoţica se afla în dormitor şi la un moment dat a auzit poarta scârţâind, copila a dat uşor perdeaua şi s-a uitat în curte, spre uimirea ei a văzut un bărbat care avea în mână o rangă cu care a dat în geam după care s-a făcut nevăzut, urcându-se într-o maşină. Copila speriată a mers într-un suflet la bunica în bucătărie şi i-a povestit tot ce a văzut. Bunica ne-a declarat că şi dânsa a auzit o buşitură însă pe moment nu a realizat ce este. Mai mult, femeia după ce i-a povestit fetiţa ce s-a întâmplat, a ieşit în curte unde a văzut geamul spart, urme de bocanc, poarta deschisă şi urme de maşină în faţa porţii. Aurica Frăţilă imediat a alertat poliţia: „Sâmbătă, 3 ianuarie, în jurul orei 07:30, eram acasă împreună cu nepoţica de 9 ani. Am mers în bucătărie să pregătesc masa, iar nepoţica a rămas în casă.
geam spart la familia fetitei ,oarta in accidentCopila mi-a povestit că a auzit poarta, a văzut un bărbat care a intrat în curte după care a ieşit. Bărbatul s-a întors cu o rangă şi a spart geamul. Bărbatul era înalt, cu fes în cap, geacă şi blugi albaştri, avea şi bocanci. Şi eu am auzit o buşitură dar nu mi-am dat seama. Am ieşit afară, am văzut geamul spart, poarta deschisă şi pe podul din faţa curţii urmele de la maşină cum a întors-o să plece. Am sunat la poliţie şi au venit domnii, dar erau cam grăbiţi”, a afirmat Aurica Frăţilă. Poliţiştii au deschis un dosar în acest caz şi încearcă să dea de urma autorului. Mai mult, Aurica Frăţilă, bunica Andreei ne-a spus că nu are duşmani însă parcă totul merge din ce în ce mai rău, de când s-a produs necazul cu Andreea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Două familii nevoiaşe din Vişina, ajutate de Crucea Roşie Dâmboviţa

Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa continuă acţiunile în judeţ pentru sprijinirea familiilor nevoiaşe. Vineri, voluntarii Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa s-au deplasat în comuna Vişina, acolo unde au dus alimente şi jucării la două familii care trăiesc fără venituri sau cu venituri foarte mici. Prima oprire a fost la un […]