NEAŞTEPTAT Sorana Cîrstea a pierdut în primul tur al întrecerii de la Marrakech (Maroc)

Mihai ROŞOIU

soranaO zi începută prost s-a încheiat bine pentru Alexandra Cadanţu. Învinsă în ultimul tur al calificărilor turneului WTA de la Marrakech (Maroc), ea a intrat totuşi pe tabloul principal din postura de Lucky Loser. leri, din păcate, Sorana Cîrstea, a doua favorită a întrecerii, a fost eliminată în primul tur, informează www.doartenis.ro.
Alexandra Cadanţu a fost învinsă în turul decisiv al calificărilor de Timea Babos, care s-a impus cu 6-3, 6-2, dar, fiind cap de serie numărul 1 şi profitând de retragerea principalei favorite a competiţiei, Dominika Cibulkova, a intrat pe tablou ca Lucky Loser. Ea va juca azi, în primul tur, contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic, cap de serie numărul 7.
Tot ieri a jucat la Marrakech şi Sorana Cîrstea. Desemnată favorită 2, ea a întâlnit-o în primul tur pe sud-africanca Chanelle Sheepers, de care a fost învinsă cu scorul de 6-3, 6-1.
Pe tabloul principal va juca azi şi Simona Halep. Ea va întâlni tot un Lucky Loser, pe rusoaica Nina Bratchikova, care fusese învinsă în ultimul tur al calificărilor, cu 5-7, 6-2, 6-4, de iberica Estrella Cabeza Candela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Chindia Târgovişte O MAŞINĂ DE TOCAT BANI

Chindia a jucat slab la Botoşani şi a pierdut cu 1-0 (Cârjan). Scorul putea fi mult mai mare, dacă portarul târgoviştean Perianu nu era „în mână”. Când joci cu Honciu şi Ispas fundaşi centrali, n-ai la ce să speri. Apoi să-l foloseşti pe Băluţă atacant împins, nu poţi decât să […]