Published On: vin, Mai 16th, 2014

Ne pândeşte pericolul unei prigoane

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU
A-i cinsti pe eroii neamului tău creştin în ziua Înălţării Domnului semnifică tocmai revendicarea de la acest sens european pe care ei – eroii -şi l-au asumat la modul absolut, jertfelnic, adică la racordarea ta la acelaşi destin. Căci ridicarea Europei, cândva creştine, îşi are izvorul în înălţarea lui Hristos Dumnezeu-Omul în slava lui Dumnezeu Tatăl. Puterea noastră de a întoarce „talanţii” înmulţiţi Stăpânului („ale Tale dintru ale Tale”), vine din faptul înălţării firii umane, în Hristos, la ceruri şi din aceea că noi avem acces la aceasta prin Sfintele Taine ale Bisericii.
Se face adesea comparaţie între voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi primul bazileu bizantin Sf. Constantin cel Mare. Amândoi monarhi, amândoi urmăriţi întreaga lor viaţă de grijile faţă de cele asupra cărora stăpâneau, amândoi având şi slăbiciuni omeneşti. Insă marele merit al lor este acela de a fi sesizat perfect ideea europeană creştinătatea ei – unitatea prin credinţă. Europa înseamnă Creştinism – Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Prin asta nu-i lăsa pe turci să ne biruiască. Spuneau ei că „dacă turcii biruie, acesta e sfârşitul lumii”. Atunci, ce era de făcută Invocarea ajutorului lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi (Sf. Gheorghe era ocrotitorul oştirii lui Ştefan în lupta sa europeană de stăvilire a balaurului islamic). Cu gândul la ajutorul lui Dumnezeu, o ţară mică, ca a noastră, se pune scut viu împotriva păgânismului. Ştefan caută alianţe cu Apusul tocmai pentru a opri prăpădul, căderea Europei creştine sub turcii musulmani.
Aşadar, scopul nostru, al românilor, nu e să fim români de dragul de a fi români, ci de a ne împlini rostul nostru în această lume, de a-L face cunoscut pe Hristos în această civilizaţie şi în cea care va să vină, de a-L cunoaşte pe Hristos şi lumea se azi şi cea de mâine. Dacă ne păstrăm pe această linie, scopul e atins.
Perspectiva nu e una istorică (nu aurul potirului este esenţial, ci important este conţinutul său euharistie), ci euharistică. Nu este esenţială nici o realizare pământească decât în măsura în care ea are un corespondent ceresc. Dacă acţiunea mea nu e ancorată în Hristos Dumnezeu-Omul, atunci e inutil, fără substanţă, zadarnică, vânare de vânt.
Nimeni nu neagă existenţa mai multor religii şi nimeni nu subestimează importanţa altor religii. Dar când te uiţi la Europa şi la arhitectura ei poţi vedea rolul pe care l-a jucat tradiţia creştină în făurirea istoriei şi vieţii cetăţenilor Europei. „Dacă ei vor tace, pietrele vor striga” (Luca 19,40) -spune Mântuitorul. Aşa sunt lăsate catedralele din piatră să vorbească despre Dumnezeu.
Insă, precum o piatră zace în apă secole întregi fără ca apa să o pătrundă, tot aşa s-a întâmplat şi cu europenii: deşi creştinismul le-a fost mediul în care au trăit timp de secole, totuşi Hristos nu i-a pătruns.
Orice imperiu îşi are zeii săi. Şi noul zeu suprem care se pare că a pătruns lumea de azi, este banul. Valorile pieţei financiare s-au impus demult în detrimentul celorlalte. In Sf. Scriptură acest zeu poartă numele de: „Mamona”, demonul banului, al avariţiei. Dar, Mântuitorul Hristos avertizează: „Nu puteţi să slujiţi şi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6,24; Luca 16,13). E drept că până la urmă şi banul, şi goana după el are raţiunile ei. Omul caută să aibă bani pentru un confort mai bun, pentru a-şi împlini poftele şi plăcerile… pentru ca până la urmă să ajungă la întristare. Părintele Arsenie Boca profeţise: „Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte vrajba confesională şi să fie una, cum a fost la început. Nu vor scăpa de sub tăvălugul urgiilor istoriei până nu vor veni la mintea aceea să asculte şi să împlinească, măcar la sfârşit, rugămintea cea mai de pe urmă a Mântuitorului în lume: ca toţi să fie una”. Pericolul unei prigoane anticreştine, oricât de paradoxal ar fi pentru lumea de azi, există şi pe alocuri a şi început sub uşoare forme (interzicerea purtării la vedere a însemnelor religioase – lănţişor cu cruce); a afişării lor în spaţiile publice. S-ar putea interzice trasul clopotelor pentru a nu fi deranjaţi necreştinii. Poate că şi crucea de pe Stema României actuale ar deranja pe unii sau pe alţii. Şi exemplele ar putea continua.
Semnele timpului nu prea sunt bune. Mă întreb şi eu ca Neagu Djuvara: „Care să fie şansele civilizaţiei noastre? Se va prăbuşi oare Occidentul în generaţiile următoare?
Răspunsul ni-l dă Părintele Stăniloae când spune că: „lucrurile nu pot fi înţelese decât prelucrate şi descifrate într-o colaborare comună, impusă de împrejurări, din care nu lipseşte lucrarea diriguitoare, gânditoare şi cuvântătoare a Cuvântului dumnezeiesc”.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>