Published On: vin, feb. 1st, 2013

NE-A MAI RĂMAS SPERANŢĂ

nichiduta.ro

csmArras Pays D’ Artois – CS Municipal Târgovişte 67 – 66 (10-17, 15-23, 22-12, 19-15)
Oamenii care şi-au trăit vieţile în lumea sportului spun că, pentru a deveni un învingător, trebuie mai întâi să înveţi să pierzi, ipoteză cu care poţi fi de acord doar dacă echipa ta favorită nu are parte de înfrângeri aşa cum a fost cea din miercuri seara, de la Arras. Şi asta n-ar fi nimic dacă nu am mai fi trăit asemenea sentimente de frustrare şi la începutul campaniei europene în de-acum celebrul joc cu Famila Schio.
Ce-i drept, eşecul din Hexagon atârnă mult mai greu decât cel suferit în faţa ita-liencelor, pentru că o victorie în faţa echipei lui Marc Silvert ar fi adus calificarea matematică a elevelor lui Florin Nini. Acum ne mai legăm speranţele de un meci ce pare imposibil, în condiţiile în care în aceeaşi seară, Kosice a bătut Fenerbahce, echipă cu pretenţii de final four în Euroligă. Slovacele s-au calificat demult în faza a doua a competiţiei şi vor veni miercuri la Târgovişte din postura liderei de grupă.
Despre meci nu ar fi multe de spus, dintr-un singur motiv: a fost imposibil de urmărit. Poate că francezii au vrut să ne mai aline din durere, dar privind o imagine searbădă cu o tabelă de marcaj creată de specialiştii în IT din FIBA, mi-am adus aminte de vremuri de mult apuse. Măcar atunci aveam şansa să ascultăm ceea ce se petrecea peste mări şi ţări la radio. În seara asta, francezii nu ne-au oferit decât un dezinteres total pentru o competiţie la care este conectată întreaga Europă. Cu alte cuvinte: voi poate vreţi, dar nouă nu ne pasă. Halal civilizaţie! Şi nu te poţi supăra pe nimeni, nici măcar pe echipa ta, care a vrut, dar n-a putut. Nu te poţi supăra nici măcar pe Gomis, care a şi vrut, a şi putut.
Dar dincolo de tot şi toate, nimeni nu ne poate opri să ne întrebăm: de ce ni se-ntâmplă numai nouă?
Conform datelor statistice, punctele oaspetelor au fost marcate de MĂRGINEAN (17 puncte, 1×3, 4 recuperări,
1 pasă decisivă, 3 intercepţii), MATIC (14 puncte, 8 recuperări, 1 capac), MILIJKOVIC (12 puncte, 1×3, 4 recuperări,
2 pase decisive), AJAVON (9 recuperări, 1×3), ROBBINS (9 puncte, 13 recuperări,
1 pasă decisivă, 3 intercepţii,
2 capace), STOENESCU (3 puncte, 1×3, 2 recuperări, 1 pasă decisivă, 4 intercepţii), POP (2 puncte, 2 recuperări).
Au mai evoluat TIKHONENKO
(1 recuperare, 1 intercepţie, 1 capac) şi HUŢANU. De la învingătoare s-au remarcat EVANS (17 puncte, 1×3,
2 recuperări, 7 pase decisive, 2 intercepţii) şi GOMIS (16 puncte, 4×3, 4 recuperări, 1 pasă decisivă, 2 intercepţii).
Declaraţii
La final, în cadrul conferinţei de presă, antrenorul Nini Florin a menţionat: „A fost un joc foarte bun. Ne-am luptat foarte mult, am evoluat bine şi cred că jocul nostru a fost excelent. Am făcut câteva greşeli, dar am încercat să demonstrăm că putem juca la acest nivel. Nu uitaţi că suntem prima echipă din România care joacă în EuroLeague.” De partea cealaltă, antrenorul belgian Marc Silvert, care a condus în urmă cu opt ani şi naţionala României, a precizat: „Pentru prima dată am fost favoriţi. Trebuie să vă imaginaţi că am fost în pielea unei favorite. Este diferit. în cel de-al treilea sfert am marcat foarte puţin, deoarece nu am fost capabili să atacăm zona. Dar am câştigat şi este foarte important să fii capabil să câştigi un joc echilibrat. Asta înseamnă că ai o mentalitate puternică!”

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro