Natea vrea să cucerească Madridul!

Mihai ROŞOIU

judoÎn perioada 31 mai – 1 iunie 2014, la Madrid, are loc o nouă etapă de Cupă Mondială la judo. Clubul Sportiv Atletic Valleriana Târgovişte va fi reprezentat la Openul din capitala Spaniei de Daniel Natea (locul 26 în clasamentul EJU). Judoka antrenat de Iulian Crăciun va concura la categoria + 100 de kilograme, iar obiectivul său va fi o clasare în primele cinci locuri. Pentru sportivul nostru, Openul de la Madrid reprezintă al şaptelea concurs internaţional la care i-a parte în actualul sezon competiţional. La ultima ediţie a turneului (desfăşurat la Bucureşti), Natea a reuşit performanţa de a termina pe ultima treaptă a podiumului, şi implicit de a intra în posesia medaliei de bronz (prima din carieră într-o etapă de Cupă Mondială). Plecarea lui Daniel spre oraşul spaniol are loc în decursul zilei de sâmbătă. Participarea sportivului la acest Open va însemna un nou antrenament util înaintea Campionatului European de seniori, găzduit de localitatea Chelyabinsk (Rusia), în a doua jumătate a lunii august. După etapa de Cupă Mondială, de la Madrid, următorul concurs la care va lua parte Natea va fi Grand Prix-ul de la Budapesta (21-22 iunie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Duminica Intîiului Sinod Ecumenic

Pr.prof.Alin Marian Pleşa Seminarul teologic Sf. loan Gură de Aur din Târgovişte Momentul convocării întîiului Sinod Ecumenic (Niceea, 325) este unul de răscruce în istoria Sfintei Biserici şi în istoria întregii umanităţi. Este un moment pe care, memoria liturgică a calenadarului creştin, l-a reşinut întru înveşnicirea lui în lucrarea Duhului […]