MUTĂRI IMPORTANTE LA CHINDIA TÂRGOVIŞTE

Mihai ROŞOIU

Chindia Târgovişte, revelaţia sezonului precedent în Liga 1, a pierdut câţiva oameni de bază, însă antrenorul Emil Săndoi şi conducerea dâmboviţenilor caută să-i înlocuiască rapid.
După ce s-a despărţit de Piţian, Dumitraşcu şi Raţă, Chindia a renunţat şi la portarul Marian Aioani, care va merge la Farul. Cătălin Căbuz, goalkeeper-ul constănţenilor, va face mutarea în sens invers, iar în tranzacţie ar putea să intre şi Marco Dulca, Paul lacob şi Tiberiu Căpuşă, ale căror împrumuturi la Târgovişte ar urma să fie prelungite.

Mişcări importante de trupe la Chindia Târgovişte! Emil Săndoi cere întăriri: „Trebuie să mai facem câteva mutări repede”
„Trebuie să ne pregătim foarte bine în această perioadă şi să facem câteva mutări cât mai repede, pentru ca jucătorii să aibă timp să se integreze în lot. Sunt conştient că va fi foarte greu, dar îmi doresc să rămânem echipa care în sezonul anterior şi-a depăşit condiţia şi a avut constanţă în evoluţii.
Am pierdut doi jucători care au crescut în ultima perioadă la Târgovişte, sub îndrumarea noastră. A fost alegerea lor. Sper să menţinem fotbaliştii care au evoluat mai mult în stagiunea trecută. Ar fi un pas înainte, am reuşi să gestionăm altfel situaţia. Urmează un campionat foarte greu, a promovat Rapidul, Craiova are două echipe în Liga I.
Ne vom antrena acasă în primele două săptămâni. Încercăm să aducem cât mai repede câţiva jucători. Apoi va urma un stagiu de pregătire în zona Braşovului, unde avem deja perfectate meciuri amicale. După aceea vom intra în cicul săptămânal, de dinaintea începerii campionatului”, a declarat Emil Săndoi, pentru pagina oficială de Facebook a clubului.
Doru Popadiuc (Poli Iaşi), Sergiu Suciu (Juve Stabia) şi Simo Roumpoulakou (UTA) au semnat deja cu Chindia Târgovişte.
În perioada 28 iunie – 9 iulie, Chindia Târgovişte are programat un cantonament la Săcele (jud. Braşov), pe parcursul căruia va susţine trei jocuri amicale, cu Viitorul, FCSB şi Petrolul.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

INTERNAŢIONALUL MARIAN AIOANI A PLECAT DE LA CHINDIA

Viitorul şi Farul au fuzionat, iar noua echipă, care se va numi Farul şi va fi antrenată de Gică Hagi, plănuieşte deja două mutări pe piaţa transferurilor: portarul Marian Aioani (21 de ani) şi Adrian Petre.Chindia îşi continuă campania de achiziţii pentru viitorul sezon, după ce s-a despărţit de trei […]