Municipal Târgovişte, vicecampioana ţării!

Mihai ROŞOIU

voleiCS Volei Alba-Blaj a cucerit in premieră titlul de campioană naţională la volei feminin, luni, pe teren propriu, după ce a învins-o pe CS Municipal Târgovişte cu scorul de 3-1 (24-26, 25-17, 25-16, 2521), în al treilea meci al finalei Diviziei A1.
CS Volei Alba-Blaj, formaţie antrenată de sârbul Darko Zakoc, s-a încununat campioană la trei ani de la promovarea sa în Divizia A1 şi după ce anul trecut cucerea medaliile de bronz.
Formaţia din Blaj s-a impus cu scorul de 3-0 la general în finala programată după sistemul cel mai bun din cinci jocuri, după ce câştigase primele două partide, ambele la Târgovişte, cu 3-0 şi 32.
CS Volei Alba-Blaj încheiase sezonul regulat pe locul al doilea, cu 55 de puncte, după campioana en titre, Ştiinţa Bacău, cu 59 puncte.
CSM Târgovişte a câştigat primul set al meciului al treilea, cu 26-24, însă gazdele şi le-au adjudecat pe următoarele două destul de clar, cu 25-17 şi 25-16. În setul patru echipa din Blaj s-a desprins încă de la început, dar apoi oaspetele au revenit şi au condus cu 18-16. CS Volei Alba-Blaj a reuşit cinci puncte consecutive şi a întors scorul, 21-18, câştigând în cele din urmă cu 25-21.
Şi pentru CSM Târgovişte a fost prima finală din istoria sa. Podiumul campionatului a fost completat de CSM Bucureşti.
Sursa: Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

O junglă a ajuns lumea

Preot loan ŞTEFĂNESCU Mântuitorul Hristos, înaintea lui Pilat a spus: „Eu pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr” (loan 18,37). A venit să dea mărturie pentru adevăr şi a dat mărturie cu sângele Său pe Golgota. El recomandă fiecăruia dintre noi, cei care ne-am botezat […]