Published On: joi, Mar 28th, 2013

MUNICIPAL, IN POLE POSITION CS Municipal Tärgovi§te – CSBT Alexandria 79 – 55 (10 – 10, 22 – 21, 26 – 7, 21 – 17 )

csmMunicipal Târgovişte şi-a atins obiectivul pentru partea regulată a sezonului competiţional 2012 – 2013. Campioana României a învins Alexandria şi a depăşit Aradul în clasamentul Ligii Naţionale Feminine de Baschet graţie rezultatelor directe înregistrate în dubla manşă cu formaţia lui Dan Moraru.
Meciul din epilogul sezonului regulat nu a fost foarte simplu pentru CSM, care a avut o primă jumătate asemănătoare cu ultima parte a duelului de la Sfântu Gheorghe. Ratări inexplicabile, lipsă de reacţie în faza defensivă şi un joc anost, care a oferit speranţe te-leormănencelor. Sfertul 1 s-a încheiat la egalitate, 10 – 10, iar echilibrul s-a menţinut şi în mitanul următoar, când, în ciuda unei eficienţe superioare, dâmboviţencele au primit la fel de multe puncte. La cabine s-a intrat cu Municipal având un avans de 1 singur punct şi cu destui nemulţumiţi în tribune, care aşteptau un galop de sănătate din partea favoritelor.
Lucrurile aveau să se schimbe în bine odată cu startul sfertului al treilea, când apărarea a început să funcţioneze, iar oaspetele au marcat doar 7 puncte, în vreme ce Târgoviştea a găsit căile corecte de a înscrie. Fără să iasă prea mult în evidenţă, Matic a adunat punct după punct, iar Gabriela Mărginean nu a mai greşit la fel de mult. La capitolul recuperări, Tikhonenko a fost mai pe fază decât colegele sale, iar emoţiile s-au risipit definitiv, când campioana a început sfertul de final, iar diferenţa a ajuns la 20 de puncte. Cu victoria asigurată, elevele lui Florin Nini au încercat să ofere mai mult şi celor 400 de spectatori prezenţi în Polivalentă, accelerând pentru atingerea unui punctaj cât mai mare. Municipal a ajuns până la borna 79, în vreme ce tele-ormănencele nu au izbutit decât 55.
Cele două puncte obţinute cu Teleormanul Alexandria au fost suficiente pentru ca CSM să înceapă play-off-ul de pe primul loc. Pe 6 aprilie târgoviştencele vor primi vizita Sportului Studenţesc, în primul meci din cadrul sferturilor de finală. E drept, până la partida cu formaţia din Capitală, campioana trebuie să lupte pentru a-şi apăra unul dintre cele două trofee cucerite în sezonul trecut. Final Four-ul Cupei României are loc pe 1 şi 2 aprilie la Alba lulia, iar primul meci pare şi cel mai greu, pentru că Municipal înfruntă Aradul. În cazul unei victorii, CSM va înfrunta în marea finală învingătoarea din meciul CSU Alba lulia -Sepsi SlC Sf. Gheorghe.
1. CSM Târgovişte 50
2. Univ. Goldiş lClM Arad 50
3. CSM Satu Mare 45
4. ACS Sepsi SlC Sfântu Gheorghe 44
5. CSU Alba lulia 42
6. CST BC Alexandria 42
7. BCM Danzio Timişoara 37
8. SCM CSŞ U Craiova 36
9. Olimpia CSU Braşov 36
10. CSM Bucureşti Sportul Studenţesc 36
11. CS Nova Vita Târgu Mureş 32
12. CS Rapid Bucureşti 31
13. Universitatea Cluj-Napoca 28
14. Universitatea CSM Oradea 25

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>