Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane

Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane şi Asociaţia INCA România au semnat la data de 16 aprilie 2021, planul campaniei de prevenire a traficului de persoane „Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane”.
Campania se derulează în perioada aprilie-decembrie 2021, în spaţiul outdoor şi online, şi vizează creşterea gradului de informare a românilor care muncesc sau doresc să muncească în străinătate, în special pe teritoriul Italiei, cu privire la riscurile asociate muncii fără forme legale şi traficul de persoane. Iniţiativa se alătură Blue Heart Campaign, o campanie internaţională coordonată de Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), la care România s-a raliat prin ANITP, alături de parteneri cu tradiţie (Consiliul Europei, Consiliul Statelor de la Marea Baltică,
UNESCO, UNICEF, OSCE, UNIFEM,
UNIAP, OIM, organizaţii neguvernamentale la nivel regional şi internaţional), subliniind încă o dată angajamentul ferm în lupta împotriva traficului de persoane.
Mesajul campaniei este „Munca fără forme legale presupune expunerea la riscuri majore şi pierderea unor drepturi fundamentale”. Persoanele care doresc să muncească în străinătate, în special în Italia, sunt atenţionate cu privire la riscurile şi implicaţiile acceptării unei oferte de muncă fără forme legale, unul dintre riscuri fiind acela de a deveni victimă a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă forţată. Totodată, acceptând o ofertă nereglementată legal de clauzele unui contract de muncă, cetăţenii pot risca să nu beneficieze de prestaţiile oferite de sistemul de securitate socială (alocaţie pentru familie, ajutor de şomaj, indemnizaţie de maternitate/paternitate (creştere copil), pensie, asistenţă medicală în caz de boală etc.), riscă să nu le fie respectat programul de lucru şi timpul de odihnă legal şi pot munci sub nivelul lor de calificare şi pregătire, locul de muncă nefiind unul stabil. Mai mult decât atât, persoanele care acceptă locuri de muncă fără forme legale pot fi lipsiţi de măsuri de protecţie şi securitate a muncii, în cazul producerii unor grave accidente de muncă.
Campania se desfăşoară la nivel naţional, pe teritoriul României, prin intermediul ANITP Central şi al celor 15 Centre Regionale şi pe teritoriul Italiei, prin intermediul birourilor INCA Cgil din Italia (Emilia Romagna, Lombardia, Veneto, Toscana, Sardinia, Trentino Alto Adige, Lazio, Campania, Val d’Aosta, Piemonte, Liguria şi Umbria).
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, îndeplinind rolul de raportor naţional. Asociaţia INCA România desfăşoară activităţi de info-mare şi asistare a cetăţenilor italieni în România şi a cetăţenilor români care au acumulat drepturi sociale pe perioada în care au lucrat cu forme legale în Italia, în vederea obţinerii pensiilor, prestaţiilor sociale şi a altor drepturi de securitate socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Acţiune în târgul săptămânal din Lunguleţu

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, alături de jandarmi, pompieri şi reprezentanţi de la Autoritatatea pentru Protecţia Consumatorului şi Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, au organizat o acţiune, în târgul săptămânal din localitatea Lunguleţu, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile impuse în […]