Mulţi angajatori ignoră obligaţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă

Pe parcursul anului trecut, activitatea de îndrumare şi control privind securitatea şi sănătatea în muncă a inspectorilor ITM Dâmboviţa s-a concretizat în efectuarea a 884 de controale cu caracter tematic sau inopinate.
In urma controalelor s-au dispus 1636 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate iar controlul preventiv a vizat cu precădere următoarele activităţi din economia judeţului: silvicultură, reparaţii auto, morărit şi panificaţie, construcţii de maşini, confecţii metalice, construcţii, agricultură, extracţie petrol, comercializare combustibili, comerţ, extracţia agregatelor minerale, prelucrarea lemnului, fabricarea mobilei, transport şi distribuţie energie electrică, metalurgie confecţii textile, societăţi de protecţie şi pază, sănătate, învăţământ, bănci şi asigurări, servicii externe, cabinete medicale individuale.
Tot în cursul anului trecut au fost finalizate trei cercetări de accidente mortale începute în anul 2017 şi au fost efectuate 16 cercetări de evenimente (10 accidente mortale, două accidente urmate de invaliditate şi patru accidente în afara muncii) şi un incident periculos.
Pentru deficienţele constatate în timpul acţiunilor de control şi cercetare accidente la persoanele juridice/fizice au fost aplicate 1616 sancţiuni contravenţionale. Din care 62 de amenzi în valoare de 191.000 de lei şi 1564 de avertismente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Studenţii care vor să lucreze în Germania mai au două săptămâni pentru înregistrarea dosarelor

La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa continuă selecţia studenţilor care doresc să desfăşoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei, pe perioada vacanţei de vară (minim 2 luni). Pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă intre 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate […]