Published On: mie, Dec 21st, 2016

Moş Crăciun şi spiriduşii lui au dus daruri la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte

Moş Crăciun şi spiriduşii lui, pompierii dâmboviţeni, au dus copiilor internaţi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cadouri, zâmbete şi clipe de bucurie autentică. Nu este primul gest de omenie al acestora.
Marţi, Moş Crăciun a solicitat sprijinul pompierilor dâmboviţeni, chiar inspectorului şef al ISU Dâmboviţa, col. Ilie Constantinescu Raoul, pentru a merge să ofere daruri copiilor din Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte (sediul central şi locaţia Dealu Mare). Pompierii au devenit astfel ajutoarele Moşului, ajutându-l să împartă daruri micuţilor. A fost un moment cu adevărat emoţionant văzând bucuria din ochii copiilor la primirea cadourilor.
În fiecare an, premergător marii Sărbători creştine a Naşterii Mântuitorului lisus Hristos, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” Dâmboviţa împreună cu Asociaţia „Salvatorii Dâmboviţeni” au bucuria de a fi alături de comunitate şi prin acţiuni umanitare.
„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa prin Asociaţia „Salvatorii Dâmboviţeni”, a avut o alarmă de la Moş Crăciun la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu care avem o bună colaborare, dar şi cu domnul manager, dr. Claudiu Dumitrescu. Pe Secţia de Pediatrie, Moş Crăciun a sosit de la pompieri pentru a da câteva daruri copiilor care sunt pe secţie. În jur de 60 de cadouri a adus Moşul”, a declarat împuternicit inspector şef al ISU Dâmboviţa, col. Ilie Constantinescu Raoul.
Gazda a fost dr. Claudiu Dumitrecu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte care le-a mulţumit pompierilor pentru gestul făcut.
„Copiii au primit foarte bine vizita moşului şi acest lucru a fost posibil în contextul unei colaborări între Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, prin inspectorul şef al ISU Dâmboviţa, col. Ilie Constantinescu Raoul. Mulţumim pentru acest gest şi să-şi ţină obiceiul, a fost un moment foarte, foarte plăcut”, a declarat dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
A devenit o tradiţie pentru pompierii dâmboviţeni, ca în preajma marilor sărbători creştine să desfăşoare astfel de acţiuni, care dovedesc încă o dată latura umanistă a profesiei, a apropierii şi preocupării permanente faţă de semenii lor.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>