Published On: mie, dec. 21st, 2016

Moş Crăciun a venit negreşit în comuna Răzvad

Magia sărbătorilor şi Moş Crăciun au adus bucuria în comuna dâmboviţeană Răzvad. Primăria Răzvad a pregătit aproximativ 600 de cadouri pentru şcolarii şi preşcolarii din localitate, special pentru a creiona atmosfera de basm specifică acestor sărbători. Moş Crăciun a venit negreşit în comuna Răzvad. Primarul Emanuel Spătaru şi Consiliul Local Răzvad au găsit fondurile necesare prin care să aducă zâmbetul pe buzele a sute de copii, cărora Moş Crăciun le-a oferit daruri. În sala de sport a comunei Răzvad pentru câteva zeci de minute totul s-a transformat într-un basm. Cântecele, poeziile şi colindele i-au încântat pe Moş Crăciun, autorităţile locale şi părinţi.
„A devenit deja tradiţie ca Moş Crăciun să vină cu daruri la toţi şcolarii şi preşcolarii din comuna Răzvad. Avem peste 600 de cadouri pregătite. Este o acţiune care arată că ţinem la copii şi este foarte frumoasă. Copiii sunt viitorul nostru. Le mulţumesc cadrelor didactice care au fost alături de noi în organizarea acestui eveniment.
Vreau să urez Crăciun Fericit, cu bine, cu sănătate, tuturor răzvădenilor, dar şi celor care ne văd. Le urez să aibă parte numai de bucurii şi să fie binecuvântaţi de sărbători”, a declarat primarul Emanuel Spătaru.
Aşa cum spune şi vorba: Dar din dar se face Rai.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>