Moreni: Curs gratuit de specializare a arbitrilor de traseu pentru competiţiile de motocros şi endurocross

După perioada de selecţie a pasionaţilor de motocros şi endurocross, în vederea legitimării la Moto Club Flacăra Moreni, cu perspectiva ca sportivii cei mai buni să participe la competiţiile naţionale şi regionale, Primăria Moreni vine cu încă o veste bună. Este vorba despre o activitate nouă a Secţiei de Motociclism a C.S.M. Flacăra Moreni, anume specializarea arbitrilor de traseu pentru competiţiile de motocross şi

endurocross care vor fi organizate la Moreni, pe renumitul traseu de la Sângeriş.
Arbitrul de traseu este o persoană foarte importantă pentru desfăşurarea în bune condiţii a unei competiţii de motoci-clism atât pe sectoarele alocate pistei de concurs (sau adiacente acesteia), cât şi pentru organizarea tuturor activităţilor specifice. Acesta trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani.
De aceea, în vederea profesionalizării şi a atragerii unui număr cât mai mare de arbitri de traseu, Primăria municipiului Moreni şi Federaţia Română de Motociclism anunţă organizarea Cursului de arbitri pentru Motociclism (curs pentru categoria III). Acesta este gratuit şi se va desfăşura în perioada 29.02 – 01.03.2020 în Sala Mică a Clubului Flacăra din municipiul Moreni. În

urma absolvirii, Federaţia Română de Motociclism va emite certificatul de atestare. Înscrierile se fac prin transmiterea datelor de contact la adresele de e-mail comunicare@primariamoreni.ro sau viorel@frm.ro.
Programul cursului: Sâmbătă, 29.02.2020: 10.00 – 18.00; Duminică, 01.03.2020: 10.00 – 14.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Pro România strânge semnături pentru construirea de parcări supraterane în Târgovişte

Pro România Târgovişte a lansat o campanie de strângere de semnături pentru construirea de parcări supraternane în zona centrală a municipiului. Fostul viceprimar Cozmin Bozieru a spus că au fost identificate două posibile locaţii, anume în faţa fostului Cinema Independenţa şi actual parcare clasică din spatele complexului comercial Muntenia. „Lipsa […]