Published On: mie, aug. 1st, 2018

Morenarul face show la Rapid Viena ANDREI IVAN, UN NOU GOL ÎN AUSTRIA

nichiduta.ro

Andrei Ivan se simte excelent în Austria. După ce în primul meci oficial la Rapid Viena, în Cupă, a marcat o dublă, atacantul român a înscris şi în prima etapă de campionat.
Fostul craiovean, împrumutat de la Krasnodar, a reuşit golul de 2-0 în meciul din deplasare cu Admira, pe care formaţia din capitala Austriei l-a dominat autoritar. De altfel, la pauză scorul era deja 3-0 pentru vienezi, rezultat înregistrat şi la final.
Ivan a finalizat elegant o acţiune frumoasă a oaspeţilor, după ce a primit o pasă excelentă de la Knasmullner, cel care a oferit assistul şi la deschiderea scorului, reuşită de Murg, în minutul 6.
Rezultatul final a fost stabilit cu un minut înainte de pauză, de Bolingoli-Mbombo. Ivan a rămas pe teren până în minutul 76, când a fost înlocuit de Kostic.
Înainte de a ajunge în Austria, internaţionalul român a jucat doar 9 meciuri pentru Krasnodar (7 în campionat, unul în Cupă şi unul în Europa League), fără a înscrie vreun
gol.
Ivan a fost cedat sub formă de împrumut pentru un an la Rapid Viena, austriecii având şi o clauză prin care îl pot transversa definitiv, la finalul sezonului 2018/2019.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro