Published On: mie, Iun 28th, 2017

Morenarul a reuşit „o dublă” în primul amical al verii pentru CSU Craiova IVAN, CEL MAI BUN OLTEAN ÎN DUELUL CU ŢSKA SOFIA

Universitatea Craiova a pierdut primul meci cu italianul Devis Mangia pe bancă, scor 2-4, în Austria, la Jenbach, cu rezervele formaţiei bulgare ŢSKA Sofia. Au marcat: Ivan (3, 20), respectiv Angelov (32), Kolev (38), Malinov (72), Simao (88).
Dacă pentru olteni a fost primul joc de verificare, ŢSKA s-a aflat la al patrulea amical, toate câştigate, în precedentul trecând cu 2-1 de Zenit, formaţia lui Roberto Mancini. Potrivit prosport.ro, contra Craiovei, antrenorul Stamen Belcev a schimbat complet echipa utilizată cu Zenit, introducând doar pe final câţiva titulari, dar şi-a menajat vedetele.
Devis Mangia a folosit sistemul 4-2-3-1, cu surpriza Enache titular, dar puştiul nu a impresionat, cum nu a convins nici exprimarea Craiovei cu tehnicianul italian. Deşi au condus cu 2-0, alb-albaştrii au jucat pe contraatac în prima parte, când au avut în teren formula de bază şi au fost dominaţi clar în partea a doua, când au intrat şi la Craiova jucătorii de rezervă.
Andrei Ivan, care a păstrat banderola de căpitan, a avut o primă repriză productivă, cu două goluri şi o fază la care scăpase singur şi a fost semnalizat în ofsaid, deşi plecase cu vreo 5 metri din faţa ultimului fundaş, scrie prosport.ro. Atacantul de 20 de ani a deschis scorul în minutul 3, reluând de la 2 metri în poarta goală, după ce Bancu ratase ocazia iniţială. Ivan a marcat apoi singur cu portarul, ajutat de assist-ul lui Băluţă.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>