MODIFICĂRI IN CALENDARUL SEZONULUI DE BASCHET

Mihai ROŞOIU

Comitetul Executiv FIBA s-a reunit, astăzi, în cadrul unei şedinţe extraordinare organizată în mediul online (videoconferinţă) şi a discutat despre impactul pandemiei Covid-19 asupra calendarului baschetbalistic internaţional.
La ultima şedinţă a FIBA Central Board din 13 martie s-a luat decizia suspendării tuturor competiţiilor internaţionale ce urmau să se desfăşoare în această perioadă şi a delegat, totodată, Comitetul Executiv FIBA să facă toate ajustările necesare la calendarul FIBA în urma modificării datelor de desfăşurare ale Jocurile Olimpice de la Tokyo. De altfel, FIBA a salutat încă de săptămâna trecută confirmarea datelor revizuite pentru JO Tokyo 2020 (23 iulie – 8 august 2021) şi a mulţumit CIO pentru colaborarea şi soluţionarea în timp util a acestei situaţii complexe.
în acest context, după o analiză atentă a tuturor scenariilor posibile şi ţinând cont de recomandările din partea forurilor continentale dar şi a comisiilor de competiţii ale acestora, Comitetul Executiv al FIBA a decis astăzi următoarele modificări în calendar:
FIBA World Cup de juniori
FIBA U17 Basketball World Cup 2020 din Bulgaria a fost reprogramată să se desfăşoare în aceeaşi perioada cu FIBA U17 Women’s Basketball World Cup 2020 din România (la Cluj-Napoca), respectiv în perioada 15-23 August 2020. O decizie finală în acest sens pentru cele două turnee mondiale de juniori va fi luată la mijlocul lunii viitoare, în funcţie de evoluţia pandemiei Covid-19.
Turneele FIBA de seniori
FIBA Olympic Qualifying Tournaments – se vor disputa în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021

(cu aprobarea CIO)
FIBA EuroBasket 2021 şi FIBA AmeriCup 2021 sunt reprogramate pentru perioada 1-18 septembrie 2022.
Pentru a limita efortul jucătorilor şi a maximiza oportunităţile din calendar, naţionalele care participă la calificările la FIBA Basketball World Cup vor juca cele două jocuri programate iniţial pentru septembrie 2022 la sfârşitul lunii august 2022, în faza de pregătire a FIBA EuroBasket şi FIBA AmeriCup. Celelalte date rămân neschimbate în fazele de calificare pentru campionatele continentale şi pentru FIBA World Cup 2023.
FIBA Afrobasket 2021 şi FIBA Asia Cup 2021 sunt reprogramate cu una şi respectiv două săptămâni, în August 2021, pentru a evita suprapunerea cu meciurile de la JO Tokyo
2020.
Turneele FIBA de senioare
FIBA Women’s AmeriCup 2021 este repro-gramat pentru 20-27 iunie 2021, iar FIBA Women’s EuroBasket 2021 pentru 17-27 iunie
2021.
Cele patru Cupe Continentale vor determina cele 16 echipe care se vor întrece în cadrul FIBA Women’s Basketball World Cup Qualifying, în februarie 2022.
Celelalte date ale celorlalte competiţii de seniori la nivel mondial sau continental, precum şi calificarile acestora, rămân neschimbate pentru perioada stabilită din 2020 până în
2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

AZI SE DECIDE VIITORUL SEZONULUI 2019-2020 ÎN LIGA I

Luni dimineaţa are loc o teleconferinţă organizată de Liga Profesionistă de Fotbal cu cele 14 cluburi din primul eşalon, plus AFAN. Niciun reprezentant al FRF nu a fost invitat la această discuţie. Cluburile profesioniste au fost înştiinţate de secretarul general Justin Ştefan să participe la această întrunire, titrează prosport.ro.Care sunt […]