Published On: sâm, mai 25th, 2013

MODERNIZAREA PORTURILOR MARITIME

nichiduta.ro

portComisia Europeană a lansat o nouă iniţiativă de îmbunătăţire a operaţiunilor portuare şi a conexiunilor de transport ulterior în 319 porturi maritime cheie de-a lungul coastelor Europei. Orientările şi modificările legislative propuse vor ajuta operatorii portuari să îşi modernizeze serviciile şi instalaţiile, conferindu-le totodată mai multă autonomie financiară. 74 % din mărfurile care intră pe teritoriul UE sau îl părăsesc utilizează calea maritimă, însă o cincime din această cantitate trece în prezent doar prin trei porturi: Rotterdam, Hamburg şi Anvers. Acest dezechilibru între performanţele porturilor duce la congestionare şi la costuri suplimentare pentru expeditori, operatori de transport şi consumatori. Noile propuneri ar putea genera, până în 2030, economii de până la 10 miliarde EUR pentru industria europeană şi ar putea contribui la dezvoltarea unor legături maritime noi pe distanţe scurte.
Porturi mai eficiente
Comisia propune proceduri mai transparente şi mai deschise pentru desemnarea furnizorilor de servicii portuare. Vor exista norme pentru a preveni posibile abuzuri de preţ de către operatori cu drepturi exclusive. Pentru a asigura o focalizare mai puternică pe clienţi, propunerea introduce un comitet consultativ al utilizatorilor porturilor. Detaliile vor fi stabilite în funcţie de circumstanţele locale, astfel încât comunităţile portuare locale să poată beneficia de o mai bună coordonare şi de un mediu de afaceri mai sănătos. Pentru a spori şi mai mult eficienţa, Comisia va prezenta propuneri pentru reducerea birocraţiei şi a formalităţilor administrative în porturi înainte de sosirea verii. Conexiuni mai bune cu hinterlandul
Finanţarea din partea UE în cadrul mecanismului „Conectarea Europei” se va axa acum pe proiectele destinate porturilor identificate printre domeniile prioritare de finanţare în aşa-numitele planuri de coridor TEN-T şi pe conexiunile porturilor cu reţeaua feroviară, cu cea a căilor navigabile interioare şi cu cea rutieră. Porturile vor fi încurajate să joace un rol activ în acest proces, spre exemplu prin furnizarea de informaţii privind fluxurile de trafic.
Investiţii: un cadru financiar flexibil, bazat pe un model comercial
Propunerea extinde libertatea porturilor de a percepe taxe de utilizare a infrastructurii şi sporeşte transparenţa modului de stabilire a taxelor şi a utilizării finanţării publice. Autorităţile portuare sunt într-adevăr cele mai în măsură să identifice nevoile utilizatorilor şi să stabilească taxele. În acelaşi timp, o mai mare transparenţă va asigura fonduri publice fără a denatura în mod nejustificat concurenţa şi va contribui la atragerea investitorilor privaţi. De asemenea, porturile vor putea reduce taxele pentru navele cu o mai bună performanţă de mediu.
Dialogul social
Începând cu luna iunie anul acesta, Comisia va crea un „Comitet de dialog social pentru porturi”, cu scopul de a permite angajaţilor şi angajatorilor să dezbată chestiuni legate de activităţile portuare şi să cadă de acord asupra acestora. Comisia va oferi un sprijin tehnic şi administrativ pentru lucrările acestui comitet şi va evalua în 2016 progresele înregistrate. Fiind conştientă de provocările particulare cu care se confruntă porturile, aceasta va fi prima dată când Comisia creează legislaţie sectorială specifică în acest domeniu. Până acum, porturile au fost reglementate prin legislaţia generală a UE privind libertatea de stabilire şi normele în materie de concurenţă. În Europa există, în total, 1 200 de porturi maritime. Prezenta propunere vizează cele 319 porturi europene cheie care, împreună, pot crea o veritabilă reţea portuară europeană, capabilă să sprijine piaţa internă a Europei. Aceste 319 porturi sunt deja considerate prioritare în cadrul propunerilor Comisiei privind reţeaua transeuropeană de transport (TEN-T) -83 de porturi în reţeaua centrală şi 236 în reţeaua globală. Iniţiativa face parte din acţiunea cheie referitoare la transportul maritim anunţată în Actul privind piaţa unică II, adoptat de Comisie în octombrie 2012. Ea completează alte iniţiative ale Comisiei, precum viitoarea directivă privind atribuirea contractelor de concesiune (care se va aplica concesiunilor portuare în ceea ce priveşte manipularea încărcăturii şi terminalele pentru pasageri), vizând stabilirea de proceduri comune şi introducerea unui grad mai ridicat de transparenţă, pentru a asigura acordarea concesiunilor într-un mod nediscriminatoriu. Această iniţiativă cuprinde o comunicare care reexaminează politica portuară europeană şi anunţă opt acţiuni ale Comisiei, precum şi o propunere legislativă bine direcţionată, adresată Parlamentului European şi Consiliului, ce urmăreşte introducerea noilor dispoziţii legislative necesare pentru realizarea politicii şi a obiectivelor. Propunerea trebuie să fie aprobată de Parlamentul European şi de statele membre înainte de a fi adoptată în cadrul procedurii legislative obţinute.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro