O catastrofă de genul celei din Italia ar fi o provocare majoră pentru sistemul sanitar din România, spune ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-un interviu pentru News.ro, el precizând că nu se referă la mobilizarea personalului medical, care este „exemplară”, ci la infrastructura spitalicească, întrucât multe unităţi medicale funcţionează în clădiri foarte vechi. El a mai spus că a cerut o evaluare a spitalelor la risc seismic.
Ministrul Vlad Voiculescu a fost întrebat dacă sistemul sanitar din România este pregătit să facă faţă unui cutremur mare, de genul celui produs miercuri în Italia.
„Nu, nu este pregătit. Mi-ar fi plăcut să pot spune altceva. În momentul acesta, cred că o catastrofă de genul acesta ar fi o provocare majoră pentru sistemul de sănătate. Şi mă refer, vreau să fie foarte clar, la infrastructură. Pentru că, aşa cum ştim cu toţii, avem multe spitale vechi. Nu mă refer la mobilizarea echipei medicale şi de intervenţie în situaţii de criză, în catastrofe. De aceea, în urmă cu o săptămână am început evaluarea infrastructurii spitalelor pentru a vedea care este situaţia din punct de vedere al riscului seismic”, a spus ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. (M.C.)
La Căminul Cultural Pietroşiţa se întârzie din cauza constructorului
vin aug. 26 , 2016
Comuna Pietroşiţa se numără printre localităţile dâmboviţene care au investiţii importante cu finanţare prin CNI şi prin OG 28. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu şi primarul comunei Pietroşiţa, Ion Dicu au făcut o vizită de lucru pe şantierele celor două obiective. Prima oprire a fost la şantierul ce vizează reabilitarea şi […]
