Published On: joi, mai 23rd, 2019

MILOSTIVIREA IUBITOARE A LUI DUMNEZEU NE ELIBEREAZĂ DIN BOALĂ ŞI DIN PĂCAT

nichiduta.ro

În Duminica a patra după Paşti, a pomenirii vindecării slăbănogului de la Betezda, în ziua de 19 mai 2019, mulţi credincioşi târgovişteni au fost alături de Ierarhul lor, la Catedrala din Târgovişte. În cadrul slujbei Sfintei Liturghii, săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de Părintele Vicar Eparhial, preoţi şi diaconi, au fost hirotoniţi: diaconul Costin Botea întru preot pe seama Parohiei Gura Bărbuleţ, Protoieria Târgovişte Nord, şi tânărul Andrei Bărcoi întru diacon pe seama Parohiei Dârza, Protoieria Titu, ca preot II. Ambii sunt absolvenţi ai Facultăţii de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Valahia din Târgovişte.
În cuvântul său, Înalt-preasfinţia Sa a vorbit despre minunea vindecării de la scăldătoarea Betezda, care ne aminteşte mereu că Dumnezeu nu încetează niciodată a ieşi în întâmpinarea omului pentru a-i dărui vindecarea sufletului şi a trupului. Milostivirea atotiubitoare a Bunului Dumnezeu ne eliberează din sclavia păcatului şi a răului care ne îmbolnăvesc şi risipeşte răutatea şi ura care domină, adesea, fiinţa umană, redându-i libertatea.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro