Published On: mie, sept. 25th, 2019

MIHAELA RADU RĂMÂNE CAMPIOANA ROMÂNIEI

nichiduta.ro

Mihaela Radu şi-a apărat cu succes titlul naţional la box feminin, în cadrul categoriei +81 de kilograme. Sportiva noastră a fost de neoprit la Campionatele Naţionale de senioare, disputate în acest an la malul mării, respectiv în staţiunea Eforie Nord.
Pugilista pregătită de Nicu Tamaş a reuşit să-şi pulverizeze toate rivalele, care sperau să o detroneze şi a obţinut, pentru al treilea an consecutiv, medalia de aur, fiind de departe cea mai valoroasă sportivă la categoria sa de greutate.
Pentru fata noastră de aur, drumul către prima treaptă a podiumului a fost unul dificil pentru că a înfruntat adversare tari, aşa cum se întâmplă de fiecare dată la finalele Campionatelor Naţionale de Senioare, însă acest lucru nu a împiedicat-o să se impună şi să aducă o medalie importantă în palmaresul Clubului Sportiv Municipal Târgovişte.
„Mă bucură foarte mult titlul naţional obţinut la Campionatul Naţional. Mi-am păstrat titlul cucerit în ultimii ani. Am trebuit să muncesc mult în ultima perioadă pentru ajunge din nou la aur. În acelaşi timp pot spune că a fost mult mai uşor decât anul trecut. Sunt bucuroasă de performanţa atinsă” -Mihaela Radu, declaraţie pentru www.dbonline.ro.
„Mi-a fost teamă de adversarele sale pentru că acolo ajung cele mai bune sportive din România. Mihaela Radu este cel mai valoros sportiv pe care la avut judeţul. Este o profesionistă desăvârşită, se pregăteşte exemplar şi de-aici şi rezultatele foarte bune” – Nicu Tamaş, antrenor box CSM Târgovişte.
„Mihaela este una dintre sportivele noastre de top. Am avut încredere că va reuşi un nou rezultat bun. Ne-a obişnuit cu astfel de performanţe. Numi rămâne decât să o felicit pentru profesionalismul de care dă dovadă” – Cristian Savu, director CSM Târgovişte.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro