Published On: mie, mart. 6th, 2013

„Microbuzele-conservă” de călători din Dâmboviţa, la control

nichiduta.ro

adrian tutuianuNu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că în mijloacele de transport public din judeţ călătorii sunt înghesuiţi mai rău ca sardelele şi condiţiile sunt inumane. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit săptămâna trecută cu transportatorii din judeţ. Adrian Ţuţuianu a vrut încă o dată să-i informeze pe transportatori care sunt deficienţele pe care le-a identificat la nivelul judeţului şi care nu au fost remediate. În domeniul transportului de persoane, au fost identificate o serie de probleme majore, cum ar fi: efectuarea unor curse cu autovehicule de capacitate mai mică decât cea înscrisă în caietul de sarcini, nerespectarea orarului de funcţionare şi a numărului de curse, condiţii improprii în mijloacele de transport. În perioada următoare echipe mixte formate din poliţişti, reprezentanţi ai ARR, CJ Dâmboviţa şi ai OPC Dâmboviţa vor intensifica activităţile de control privind transportul public de persoane. Controalele vor urmări respectarea capacităţii de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, urmărirea stării psihice şi fizice a conducătorilor auto şi existenţa licenţei de transport. Totodată, se are în vedere certificatul de competenţă profesională, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerea şi valabilitatea asigurării de răspundere civilă auto şi achitarea taxei de utilizare a drumului naţional. Preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a spus că, dacă va fi nevoie se va trece la amenzi destul de mari, ba, mai mult, a afirmat că la acordarea noilor licenţe de transport şi va pune piedica legală oricărui transportator care nu se conformează regulilor legale: „Am avut săptămâna trecută o întâlnire cu toţi transportatorii de persoane din judeţul Dâmboviţa. Au participat şi primarii din mai multe localităţi. Convocarea a fost făcută de preşedintele CJ Dâmboviţa ca urmare a gravelor abateri pe care le-am constatat în activitatea de transport persoane în ultimele luni de zile. Am dispus şi verificări pe teren, am cules şi informaţii de la cetăţeni şi am constatat câteva lucruri care sunt impardonabile, de neacceptat în transportul public de persoane din judeţul Dâmboviţa. Nu sunt folosite mijloacele de transport pentru care s-a obţinut licenţa, ci mijloace de transport cu capacitate mai mică, nu se respectă orarul de transport, pe traseu sunt tot felul de maşini care nu îndeplinesc condiţiile tehnice, unele nu au nici geamuri, şoferii au un comportament execrabil în relaţia cu cetăţeanul, maşinile sunt murdare, în unele situaţii cetăţenii au fost coborâţi din maşină, elevii, şi au fost lăsaţi în câmp doar pentru a nu se plăti o amendă întrucât nu erau îndeplinte condiţiile legate de capacitatea de transport. Am constatat că viaţa persoanelor, călătorilor, este pusă în pericol din cauza acestor neregului… Am făcut o serie de controale şi am mers pe avertismente, pe sancţiuni minime, rezultatul fiind că majoritatea dintre ei nu a înţeles să-şi regleze conduita în raport cu cetăţeanul şi au considerat să creadă că licenţa le dă numai drepturi şi că nu au nici un fel de obligaţii… Începând din această săptămână, vom avea colective mixte de control şi vom sancţiona la sânge, cu maximul amenzilor prevăzute de lege, dacă este cazul de 10 ori într-o zi, pe orice transportator care nu respectă legea. În luna aceasta se va proceda la acordarea noilor licenţe de transport şi voi pune piedica legală oricărui transportator care nu se conformează regulilor legale”, a declarat Adrian Ţuţuianu, preşedinte CJ Dâmboviţa.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro