Published On: joi, dec. 28th, 2017

Mesaj de la selecţioner pentru morenarul Andrei Ivan „SĂ-ŞI REVINĂ ŞI SĂ JOACE!”

nichiduta.ro

Cosmin Contra a stabilit programul staff-ului său pentru perioada de iarnă şi vine cu o noutate. Dacă înainte fiecare membru din echipa selecţionerului României se ocupa de anumite echipe, acum lucrurile vor sta altfel. Contra şi secunzii săi vor ajunge pe rând în cantonamentele echipelor de club, pentru a-i vedea la lucru pe selecţionabili. Una dintre dorinţele sale la final de an se leagă de atacanţi, iar numele scos în faţă este unul surpriză: „Andrei Ivan. Să revină şi să joace”
Este un nume oarecum neaşteptat din cauză că nu a fost pe teren decât foarte puţin după transferul la Krasnodar. În octombrie a trecut şi printr-o operaţie, în Germania, iar acum este în vacanţă în România. „Eu mi-aş dori ca Ivan să revină şi să înceapă să joace. Ar fi pentru viitorul echipei naţionale şi la calităţile pe care le ştiu la el ar fi pozitiv ca el să revină şi să joace”, a declarat Contra într-un interviu pentru Digi Sport. Ivan va împlini 21 de ani pe 4 ianuarie.
De altfel, compartimentul ofensiv este cel care îi dă cele mai mari bătăi de cap selecţionerului, în timp ce restul zonelor crede că le poate completa eficient. „La portari, la linia de fund eu spun că stăm bine. Avem jucători care pot să evolueze pe mai multe poziţii, la mijloc cred că avem, la nivel de mijlocaş central numărul 5, pe benzi stăm foarte bine. Avem o problemă la atacanţi pentru că nu joacă niciunul dintre ei în afară de Ţucudean, care a fost la ultimul meci şi e golgheterul Ligii 1. Nu avem un atacant care să aibă goluri foarte multe marcate şi atunci stăm destul de prost”, a mai spus antrenorul de 42 de ani la DigiSport
„Un Andone, un Keşeru să înceapă să joace din nou cât mai mult la echipele de club şi să marcheze. Alibec este jucătorul care ştie ce gândesc şi i-am zis-o. Cât a fost la naţională a avut o atitudine extraordinară. Acele 10 zile cât a fost cu noi la naţională. Eu sper ca problemele lui medicale să se termine şi, poate, cu o pregătire bună în iarnă, acum, în ianuarie, să revină la forma aia extraordinară pe care a avut-o anul trecut la Astra şi apoi la Steaua”, a mai punctat Contra.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro