Published On: vin, Feb 15th, 2013

Meci amical: Voinţa Valea Voievozilor – Voinţa Pietroşiţa 3-3 (1-1) OCAZII, RATĂRI Şi GOLURI MULTE

sportAu marcat: Alexandru (min. 37), Spătaru (72 şi 83), respectiv, Cucuteanu (23) şi Sorescu (50 şi 59).
Valea Voievozilor: Gătej – Sugeac, Ciubotaru, Crăciun, Brojboiu, Păturică (cpt.), Alexandru, Vidroiu, Croitoru, Paic, Poşircă. Au mai intrat: Spătaru, Lujerdean, Neaţă, O. Popa, Soare. Antrenor Dinu „Piciu” Ionaşcu.
Pietroşiţa: Cucoş -Grecu, Nicu, Posta, Andrei, Enache, Mihăilescu, Niţă, Cucuteanu, Iosif, Dumitraşcu. Au mai fost utilizaţi: Petrescu, Constantin Stăncescu, Sorescu, Ovidiu, Simulescu. Antrenor Ciprian Stănculescu.
A fost o luptă teribilă, fără menajamente, pe un teren greu, îmbibat cu apă. A plăcut celor aproape 100 de spectatori prezenţi la stadionul din Valea Voievozilor prin numărul mare de ocazii şi ratări, dar şi al golurilor înscrise (câte trei de fiecare echipă).
Elevii lui Dinu „Piciu” Ionaşcu au început bine meciul, iar Croitoru (9) şi Paic (12) au ratat deschiderea scorului. Oaspeţii au echilibrat jocul şi Dumitraşcu (17) şi Iosif (20) s-au aflat în faţa golului. Insistenţa formaţiei din Pietroşiţa a dat roade în minutul 23, când Cucuteanu a punctat pentru 0-1. Localnicii au puterea să revină şi Alexandru (39) aduce egalarea.
După pauză, vizitatorii denotă forţă şi stăpânire de sine şi dubla lui Sorescu (50 şi 59) duce scorul la 1-3.
La acest scor, atacurile echipei din Valea Voievozilor sunt mai lucide şi mai aşezate. Replica este foarte tăioasă. Se duc multe baloane în careul advers şi Spătaru, prin două goluri, reuşeşte (72 şi 83) să aducă egalarea 3-3. Finalul s-a jucat tăios, cu faze la cele două porţi, însă fără goluri.
A fost o partidă frumoasă, cu goluri multe. Au fost şi două „bare”, câte una de fiecare echipă.
Valea Voievozilor a susţinut până acum 10 meciuri amicale, iar Voinţa Pietroşiţa este la al doilea amical. în primul meci a cedat cu 1-3 (Ciprian Stăncescu – Glăveanu 3).
în meciul cu Valea Voievozilor, antrenorul de la Pietroşiţa, Ciprian Stăncescu, i-a avut în probe pe Grecu (F.C. Aninoasa), Enache (A.S. Doiceşti), Andrei şi Simulescu (PAS Pucioasa), Iosif (Bradul Moroeni), Mihăilescu (Voinţa Perşinari), iar Dumitraşcu este deja legitimat.
S-au remarcat: Gătej, Ciubotaru, Păturică, Croitoru, Spătaru – Posta, Sorescu, Cucuteanu, Iosif, Dumitraşcu. (A.I.)

About the Author

-

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>