Published On: joi, feb. 22nd, 2018

Măsurile de ordine şi siguranţă publică în incinta arenelor sportive de pe raza judeţului Dâmboviţa, temă dezbătută de jandarmi, poliţie, pompieri, organizatori de competiţii sportive şi firme de pază

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a fost gazda unui briefing susţinut de colonel Arnăutu Vladimir, adjunct şi înlocuitor al inspectorului şef, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai IPJ Dâmboviţa, ISU „Basarab I” Dâmboviţa, Poliţiei locale Moreni, Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa, ai cluburilor sportive, responsabilii de ordine şi siguranţă cu care Jandarmeria dâm-boviţeană colaborează, precum şi reprezentanţi ai societăţilor de protecţie şi pază cu atribuţii pe linia asigurării măsurilor de ordine şi siguranţă publică în incinta arenelor sportive de pe raza judeţului Dâmboviţa.
Tema briefing-ului a fost strict legată de analiza activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei la competiţii şi jocuri sportive desfăşurate în cadrul turului sezonului competiţional 2017-2018, precum şi măsurile de ordine publică ce se impun a fi asigurate atât în incinta arenelor sportive, precum şi în zona imediată şi apropiată locurilor de desfăşurare, în cadrul returului sezonului competiţional. Totodată s-a punctat rolul exact al jan-darmilior, poliţiei, organizatorilor şi celor-late forţe de ordine implicate în buna desfăşurare a competiţiilor sportive.
Asigurarea măsurilor de ordine publică pe traseele de deplasare către stadioane, săli şi alte locuri destinate desfăşurării competiţiilor sportive revine în mod nemijlocit organelor de poliţie şi jandarmerie competente teritorial, care acţionează şi pentru desfăşurarea normală a circulaţiei pe drumurile publice.
Asigurarea măsurilor de ordine publică în zona stadioanelor, sălilor de sport şi a altor locuri destinate desfăşurării competiţiilor sportive, până la perimetrul zonei delimitate de porţile unde se controlează biletele de acces, revine unităţilor de jandarmi competente teritorial.
Răspunderea pentru asigurarea ordinii şi securităţii participanţilor în interiorul locurilor de desfăşurare a competiţiilor sportive – stadioane, săli de sport, patinoare, terenuri de sport şi alte spaţii destinate activităţilor sportive -revine organizatorilor, care vor încheia în acest sens, contracte de prestări de servicii, în condiţiile legii, cu structuri specializate din M.A.I. sau cu societăţi de pază şi protecţie şi vor lua toate măsurile ce se impun pentru prevenirea incendiilor, asigurarea căilor de acces şi menţinerea în stare de funcţionare a tuturor instalaţiilor specifice.
Măsurile stabilite de organizatori pentru asigurarea ordinii şi securităţii par-ticipantilor, în interiorul locurilor de desfăşurare a competiţiilor sportive se avizează de către unitatea de jandarmi competentă teritorial. Gradul de risc al manifestării sportive, va fi stabilit de către organizatori împreună cu comandantul unităţii de jandarmi competente teritorial şi va fi consemnat în documentele de organizare a manifestării sportive.
Cu ocazia desfăşurării manifestărilor sportive cu grad ridicat de risc, asigurarea măsurilor de ordine publică în interiorul locurilor de desfăşurare a manifestărilor sportive, se poate face şi cu structuri specializate ale Jandarmeriei în condiţiile legii.
Restabilirea ordinii publice grav tulburată, în interiorul locurilor de desfăşurare a competiţiilor sportive, se face de către efectivele de jandarmi, din initiaţiva comandantului unităţii, atunci când acesta constată că în urma producerii unor acte de violenţă între participanţi sunt puse în pericol viaţa şi integritatea corporală ale spectatorilor, jucătorilor, arbitrilor, oficialilor sau ale forţelor de ordine, precum şi producerea de pagube materiale însemnate.
Evacuarea spectatorilor din locurile de desfăşurare a competiţiilor sportive, în situaţia în care desfăşurarea activităţilor în condiţii de siguranţă nu mai este posibilă, se face de către organizatori, care vor solicita în acest sens intervenţia forţelor de ordine.
În situaţia producerii de incendii, distrugeri, catastrofe, a tulburării grave a ordinii publice sau a altor situaţii care pun în pericol viaţa, integritatea corporală ori sănătatea spectatorilor, jucătorilor, arbitrilor, oficialilor sau a forţelor de ordine, comandantul acţiunii poate decide evacuarea parţială sau totală a spectatorilor.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>