MĂSURI SUPLIMENTARE DE LA CEV

Mihai ROŞOIU

Ediţia 2020/ 2021 a cupelor europene de volei ar putea fi puternic influenţată de pandemia de coronavirus. Tocmai de aceea, Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a luat câteva măsuri suplimentare pentru a asigura cât de cât buna desfăşurare a competiţiilor, în special a Ligii Campionilor.
Astfel, Consiliul de Administraţie al CEV a aprobat marţi câteva măsuri excepţionale pentru ediţia 2020/ 2021 a cupelor europene. Un capitol important l-a reprezentat Liga Campionilor.
Iată câteva dintre cele mai importante luate în Liga Campionilor.

  • Federaţiile Naţionale pot înscrie echipele participante în cupele europene conform clasamentului european publicat pe secţiunea documente a CEV încă din martie. De altfel, aţi putut afla încă de atunci câte locuri sunt alocate României la feminin, respectiv la masculine.
  • În acest an, fiecare Federaţie Naţională va putea în mod excepţional să înregistreze suplimentar o echipă masculină şi una feminină pentru Liga Campionilor, dacă formaţia respectică îndeplineşte condiţiile de eligibilitate. Această formaţie va fi „de rezervă” pentru acoperirea unor „găuri” în cazul în care vor fi ţări care nu vor completa tabloul preliminar. Totul e ca respectiva formaţie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate, adică să fi participat în Liga Campionilor în două din ultimele trei ediţii şi să fi terminat în Top 5 în campionatul recent încheiat sau oprit. Practic, nici o echipă din România nu se califică pe această „listă de aşteptare”, pentru că la feminin doar Alba Blaj, formaţie deja calificată pentru Ligă şi CSM Bucureşti, echipă desfiinţată, au jucat în Ligă în ultimii trei ani. Iar la masculin doar Arcada, campioana în exerciţiu, e singura câştigătoare a titlului din ultimii trei ani care a jucat în această competiţie şi o va face şi în sezonul următor. – Tragerea la sorţi a meciurilor din fazele eliminatorii va avea loc în a doua jumătate a lunii august, în Luxemburg, atât în Liga Campionilor, cât şi pentru celalte două competiţii continentale. Formatul competiţiei este acelaşi ca şi în ultima ediţie: meciuri preliminarii tur-retur în fazele 1-3, turnee în faza a IV-a şi din nou meciul eliminatorii tur-retur în sferturi şi semifinale, totul culminând cu marea finală care va avea loc într-o singură manşă într-un oraş are va fi anunţat.
  • Tot din cauza ameninţării coronavirusu-lui, s-ar putea schimba formatul unor confruntări. Concret, au fost luate măsuri pentru situaţiile în care vor exista echipe care nu vor putea călători sau organiza partide acasă. Astfel, pentru primele 3 tururi, există posibilitatea ca meciurile tur-retur să se dispute într-o singură ţară ambele manşe. De asemenea, în cazul neprezentări a unei formaţii, aceasta va fi trimisă automat în Cupa CEV. Începând din turul al patrulea, care este bazat pe turnee, CEV a pregătit mai multe scenarii, precum neprezentarea dintr-o cauză de forţă majoră, posibilitatea de a înlocuit meciurile tur-retur din grupă în turnee, dar şi posibilitatea de a „îngheţa” clasamentele grupelor conform meciurilor disputate până la ora unei eventuale întreruperi a competiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

FĂRĂ SPECTATORI ÎN SĂLI Şl PE STADIOANE

lonuţ Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că prezenţa spectatorilor pe stadioanele de fotbal din România va fi permisă atunci când „cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere”, notează Agerpres.lonuţ Stroe: „Din păcate, situaţia actuală reflectată de cifrele îngrijorătoare […]