Măsuri şi acţiuni desfăşurate de ANSVSA pentru a preveni răspândirea şi a limita efectele gripei aviare

În condiţiile evoluţiei gripei aviare pe teritoriul României, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face următoarele precizări în legătură cu gestionarea focarelor de gripă aviară din judeţele Mureş şi Harghita:
În urma verificărilor începute imediat ce a fost suspicionată boala (03.05.2021), privind trasabilitatea păsărilor intrate în exploataţia comercială din localitatea Ungheni, judeţul Mureş, s-a constatat că, din loturile din care au provenit păsările, prin care cel mai probabil a fost introdusă boala în exploataţie, au fost distribuite păsări în 37 de judeţe la peste 2.500 de gospodării ale populaţiei.
Menţionăm că, vânzarea păsărilor (pui de o zi) din loturile respective s-a făcut fără documentele prevăzute de legislaţia în vigoare privind sănătatea şi bunăstarea animalelor.
La verificările privind trasabili-tatea păsărilor ieşite din exploataţia comercială din localitatea Ungheni, judeţul Mureş s-a constatat că au fost vândute păsări din exploataţie, în perioada probabilă de timp scursă de la apariţia bolii, către 2.206 gospodării ale populaţiei de pe teritoriul judeţului Mureş şi 65 de gospodării ale populaţiei de pe teritoriul altor judeţe (Harghita, Neamţ, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Maramureş, Satu Mare).
În baza probelor recoltate de Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, au fost confirmate de către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală cinci noi focare de gripă aviară, dintre care două în judeţul Harghita şi alte trei în judeţul Mureş, în gospodării ale populaţiei.
În urma anchetei epidemiologice a rezultat faptul că atât focarul de la exploataţia comercială din localitatea Ungheni, cât şi focarele secundare au apărut din cauza comerţului cu păsări realizat prin intermediari şi magazine de vânzare a păsărilor vii.
Aria extinsă de distribuţie a unui număr mare de păsări, cu o stare de sănătate necunoscută şi prevederile legale europene (inclusiv ale Regulamentului Delegat (UE) 2020/687, care permite autorităţii competente să aplice, dacă este necesar, „măsuri suplimentare adaptate situaţiei specifice pentru a preveni răspândirea acestui tip de boli la animalele neafectate sau la oameni”) şi a celor naţionale, au reprezentat motivaţia pentru care comerţul cu pui către populaţie a fost suspendat iniţial.
De la data suspiciunii focarului de la Ungheni până la data de 24.05.2021, au fost efectuate de către inspectorii ANS-VSA/DSVSA judeţene, verificări la cele 2.206 gospodării ale populaţiei din judeţul Mureş, respectiv la cele 65 de gospodării ale populaţiei din judeţele Harghita, Neamţ, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Maramureş, Satu Mare, respectiv 481 de controale la mijlocitorii de animale la care, conform listei de distribuţie prezentate de operator, au ajuns păsări din aceleaşi loturi. La rândul lor, mijlocitorii au comercializat păsările către gospodăriile populaţiei.
De asemenea, în această perioadă au fost efectuate 902 controale în trafic (împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene) şi 153 de controale la destinaţie privind puii de o zi proveniţi din schimbul intracomunitar. În urma acestor verificări au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 271.120 de lei şi au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii pentru 30 de zile.
Principalele deficienţe constatate au fost legate:

  • lipsa documentelor de provenienţă şi/sau care să ateste starea de sănătate a păsărilor;
  • nerespectarea condiţiilor de biosecuri-
    tate;
  • semnarea certificatelor de sănătate pentru comercializarea păsărilor vii de către persoane neîmputernicite de către
    ANSVSA;
  • lipsa certificatelor sanitare veterinare pentru transporturile de păsări, listei de distribuţie şi avizelor inter-judeţene pentru transport;
  • nerespectarea cerinţelor de sănătate şi bunăstare la comercializare a păsărilor;
  • neefectuarea operaţiunilor de dezinfecţie şi lipsa documentelor care să ateste efecturea operaţiunii la nivelul unităţilor şi a mijloacelor de transport.
    După verificarea listelor de distribuţie, coroborat cu aplicarea măsurilor menţionate de către serviciile veterinare şi situaţia epidemiologică, ANSVSA a propus în cadrul Centrului Naţional de Combatere a Bolilor ca unităţile comerciale înregistrate sanitar-veterinar (magazine pui de o zi şi mijlocitorii de afaceri) să poată comercializa pui de o zi proveniţi din staţiile de incubaţie autorizate sanitar-veterinar de pe teritoriul Rmâniei către gospodăriile populaţiei. De asemenea, şi puii precrescuţi (zburaţi) în cadrul fermelor comerciale înregistrate sanitar veterinar (tip A) pot fi vânduţi direct către crescătorii de păsări din exploataţiile non-profesionale, cu respectarea prevederilor legale.
  • Comercializarea păsărilor vii se face cu respectarea obligaţiilor de supraveghere, prevenire, control şi depistare a bolilor de către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene/a municipiului Bucureşti, prevăzute în Regulamentul (UE) 429/2016, Regulamentul delegat (UE) 687/2020 şi Regulamentul delegat (ue) 689/2020. La rândul lor, operatorii economici trebuie să respecte obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de legislaţia în vigoare, cu precădere pe cele privind respectarea cerinţelor de sănătate şi bunăstare animală, biosecuritate, supraveghere sanitară veterinară şi asigurarea trasabilităţii, prevăzute în articolele 10, 11, 24, şi 25 din Regulamentul UE 429/2016.
  • ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă în aplicarea măsurilor de biosecuritate, şi a tuturor crescătorilor în anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre apariţia de îmbolnăviri şi/sau mortalităţi la păsări, identificarea comercianţilor ilegali şi respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre.
  • La această dată, gripa aviară evoluează în 16 ţări din Uniunea Europeană, precum şi în Ucraina şi Irlanda de Nord. Cele mai multe focare sunt în Franţa (438), Polonia (327) şi Germania (207).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

MMPS spune că nu a iniţiat nicio discuţie şi nu există nicio intenţie de a elimina pensionarea anticipată

Având în vedere că în spaţiul public au fost vehiculate o serie de informaţii privind intenţia Guvernului de a creşte stagiul minim de cotizare, ori de a elimina pensionarea anticipată, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a venit cu unele precizări.MMPS a demarat o reformă amplă a sistemului de pensii, […]