Published On: mie, sept. 18th, 2019

Marian Aioani, după ce a apărat în jocul României cu Danemarca „M-am simţit mândru să îmi reprezint ţara”

nichiduta.ro

Integralist în prima jumătate a turului Ligii I şi desemnat portarul etapei a II-a, Marian Aioani (19 ani) a debutat aseară în naţionala de tineret a României, care a pierdut la limită în Danemarca, 1-2, cu un penalty ratat de Florinel Coman în prelungiri, în preliminariile EURO 2021. Aioani a jucat primul meci în Liga a II-a în tricoul Chindiei pe 16 martie 2016, 70 cu Metalul Reşiţa, pe Eugen Popescu. În iarna anului următor a fost convocat la naţionala U18. Într-un interviu oferit site-ului oficial al AFC Chindia chiar înainte de decolarea spre Bucureşti, goalkeeper-ul a vorbit despre experienţa de la naţionala U21 şi despre meciul cu Sepsi, de sâmbătă.
– Marian, ce ai simţit când ai auzit că vei fi titular cu Danemarca?
– M-am simţit mândru să îmi reprezint ţara. E un sentiment deosebit.
– Ce a însemnat pentru tine această convocare, la trei luni de când ai promovat cu Chindia în Liga I?
– Cred că această convocare a venit în urma muncii pe care o depun zi de zi la antrenamente. Pot spune, de asemenea, că am fost răsplătit după evoluţiile constante din campionat.
– Ce v-a lipsit să scoateţi un rezultat bun aseară?
– Am avut neşansă. Am ratat un penalty pe finalul jocului, puteam scoate un 2-2.
-… Aşa cum a făcut Chindia în debutul sezonului, două reveniri de la 0-2.
– Da, atmosfera a fost bună, ne-am antrenat bine toată săptămâna, dacă intra acel penalty plecam cu punct din Danemarca.
– Revenind la Chindia, vine meciul cu Sepsi…
– Un mesaj pentru suporteri? Ţi-au ţinut pumnii, cu toţii, la meciul cu Danemarca.
– Îi aşteptăm în număr mare sâmbătă, să ne susţină aşa cum au făcut-o la primele trei jocuri, cu Viitorul, CFR şi Dinamo. Suntem pe podiumul Ligii I în clasamentul spectatorilor şi ne dorim să îi avem aproape tot campionatul. Împreună putem reuşi ceea ce ne-am propus.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro