Published On: lun, iun. 25th, 2018

MApN vrea un liceu tehnic militar la Târgovişte

Este nevoie de forţă de muncă specializată în industria de apărare din România. Acest lucru a fost confirmat chiar de Ministrul Apărării, Mihai Firor, prezent într-o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa. Ministrul Apărării, Mihai Firor a spus că Centrul 185 Mentenanţă „Radu cel Mare” din Târgovişte va beneficia de investiţii importante pentru a deveni unul de referinţă pentru armată, în condiţiile în care industria de apărare din judeţ va fi revigorată cu fonduri de la Minister. Totodată anunţat în premieră că MApN va înfiinţa un liceu tehnic militar la Târgovişte pentru asigurarea forţei de muncă specializată.
„Nevoia de forţă de muncă calificată este foarte mare şi nu ne referim aici doar la maiştrii militari pe care îi şcolarizează în momentul de faţă în unităţile de învăţământ ale MApN. Putem să obţinem într-un liceu militar tehnic acea forţă de muncă necesară în facilităţi de genul acesta, pentru că intenţia Ministerului Apărării este să dezvolte şi celelalte centre de mentenanţă din ţară şi vom avea aceeaşi problemă ca şi acum, aceea de a găsi forţă de muncă bine calificată. Este cerere foarte mare, pe de o parte la forţele navale, dar aceşti absolvenţi ai Liceelor Militare pot la fel de bine să meargă şi în viaţa civilă pentru că sunt oameni foarte bine pregătiţi, cu anume disciplină, cu o pregătire practică foarte bună, nu doar teoretică. Sunt oameni care ies la pensie, care ar fi trebuit să dea mai departe aceată meserie şi, din păcate, nu au cui. Târgovişte va deveni un centru de referinţă”, a declarat Mihai Fifor.
Înfiinţarea unui liceu tehnologic al Armatei Române care să ofere personal calificat în domeniu compensează astfel, lipsa de cadre pe care armata o resimte în prezent. Din delegaţia condusă de ministrul Mihai Fifor au făcut parte generali şi ofiţeri şefi ai structurilor centrale cu responsabilităţi în problematicile cuprinse pe agenda vizitei de informare. Cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc, transportorul amfibiu blindat Agilis
În cadrul cadrul vizitei în judeţului Dâmboviţa, Ministrul Apărării, Mihai Firor, a prezentat proiectele avute în vedere a fi dezvoltate în colaborare cu MApN. La Moreni, se va dezvolta cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc de după 1990, transportorul amfibiu blindat Agilis, care, la momentul începerii producţiei, preconizate pentru 2020, ar putea reprezenta cel mai avansat transportor blindat flotabil dezvoltat în Uniunea Europeană.
„La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt prevăzute proiecte de investiţii majore în industria de apărare. Cel mai important este, fără îndoială, cel de la Moreni, unde vom dezvolta cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc de după 1990, transportorul amfibiu blindat Agilis, care, la momentul începerii producţiei, preconizate pentru 2020, ar putea reprezenta cel mai avansat transportor blindat flotabil dezvoltat în Uniunea Europeană. Armata României se va dota cu 360 de astfel de maşini de luptă, dar blindatul va putea fi produs şi pentru export… Ne-am angajat prin programul de guvernare să creăm în România un puternic hub regional în domeniul industriei de apărare, iar judeţul Dâmboviţa poate contribui semnificativ la atingerea acestui deziderat, care va asigura locuri de muncă şi dezvoltare economică în domenii de nişă, de înaltă tehnologie”, a declarat Mihai Fifor.
Prin programul de guvernare, se doreşte ca România să devină un puternic hub regional în domeniul industriei de apărare, iar judeţul Dâmboviţa poate contribui semnificativ
MApN caută soluţii pentru sprijinirea realizării centrului de recuperare de la Mănăstirea Dealu
Ministrul Apărării, Mihai Firor s-a aflat în judeţul Dâmboviţa şi aşa cum a promis în urmă cu două săptămâni, a vizitat şi fostul Spital Mănăstirea Dealu, unde sa întâlnit cu conducerea şi cu membrii ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD). Nu au lipsit primarul municipiului Târgovişte, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa – preşedintele Daniel Comănescu, prefectul judeţului Dâmboviţa – Antonel Jîjîie şi reprezentanţii Asociaţiei Valleriana. S-a vizitat şantierul viitorului centru de recuperare pentru militarii răniţi în teatre de operaţii şi s-a prezentat o schiţă. Mihai Fifor a declarat că Ministerul Apărării Naţionale caută soluţiile legale prin care să poate sprijini concret Asociaţia pentru implementarea proiectului.
„Un astfel de centru ar putea avea un rol important în recuperarea şi tratarea veteranilor răniţi în teatrele de operaţii, iar Ministerul Apărării Naţionale are şi interesul şi disponibilitatea deplină să sprijine un asemenea proiect. Sper ca într-un termen foarte scurt să putem aborda aceste opţiuni împreună cu promotorii şi beneficiarii proiectului, AMVVD”, a declarat ministrul.
O posibilă soluţie prezentată de ministrul Mihai Fifor a fost cea privind transferul terenului de la Mănăstirea Dealu, din proprietatea Primăriei Târgovişte în proprietatea ministerului, pentru că acesta să poată finanţa viitorul Centru. Primăria ar urma să primească în schimb un alt teren aflat în proprietatea ministerului.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>