Mai avem o şansă! Un început bun

Preot Ioan ŞTEFĂNESCU
De multe ori ne atenţionează Sf. Evanghelie, ca nu cumva lumina ce ni se pare că este întru noi să fie întuneric, căci cu atât mai mult vom trăi în întuneric. Dar cine mai ia în seamă azi atenţionările Sfintei Evanghelii? Foarte puţini! Pentru cei mulţi contează doar trupul, confortul, satisfacerea patimilor şi poftelor de tot felul. Deşi îndemnul Mântuitorului este „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă, mulţi nu ţin cont de el şi s-au îmbolnăvit şi trupeşte, dar mai ales sufleteşte. Nu mai raţionalizează, pentru că sufletul adaugă puterea de a raţiona. Nu mai lucrează aşa cum îi sfătuieşte Dumnezeu, ci cum îi sfătuieşte vrăjmaşul. Drept urmare, mulţi se sălbăticesc, pierd nobleţea altoiului dumnezeiesc. Odată sălbăticiţi, intră în dezordine; raţiunea nu mai poate controla viaţa, şi se supun poftei. Mulţi au început să se ataşeze de lucruri dăunătoare şi resping ceea ce este folositor. Totul devine cu susul în jos. Raţiunea ajunge să justifice păcatul şi să caute prilejuri de păcat tot mai rafinate.
Omul cade, încet, dar sigur, din viaţa duhovnicească la care a fost chemat, în viaţa trupească: totul pentru trup, neglijând complet nevoile sufleteşti. Asemenea viaţă trupească sfârşeşe în a se întoarce şi ea împotriva trupului. Excesele de tot felul vor sfârşi prin a surpa sănătatea trupului prin chiar faptele noastre păcătoase, adică făcute fără Dumnezeu. Ataşaţi de alcool, de petreceri, de mâncare multă şi bună, ne ruinăm sănătatea!
Bunul Dumnezeu încearcă, prin glasul Sfintei Evanghelii, să ne atragă atenţia şi să ne întoarcă de pe calea cea rea. Câteodată, ne dă un necaz mare sau chiar o boală gravă, pentru că împietrirea noastră nu răspunde la altceva. Unii se folosesc de asemenea momente grele din viaţă, date de Dumnezeu spre îndreptare, pentru a face pocăinţa aşteptată de Dumnezeu. Alţii irosesc şi această şansă dată de Dumnezeu spre mântuire şi rămân la fel sau devin şi mai răi, revoltându-se chiar împotriva lui Dumnezeu. Ştiu persoane care mă întreabă: Părinte, mă tem, oare îmi va da Dumnezeu un cancer pentru păcatele mele? Numai de cancer se tem! Bolile mici de regulă nu sunt băgate în seamă, dar să nu uităm că şi ele sunt tot consecinţa păcatelor noastre, ca şi cele mari.
Viaţa noastră spune că este o luptă pentru mântuire, este ca o purtare de cruce. Şi dacă, obosiţi sau neglijenţi, am pus-o jos, este timpul să o ridicăm, să punem un început bun vieţii noastre. Este nevoie de un început bun, pentru că ştim fiecare dintre noi că am tot pus începuturi de care nu ne-am ţinut, pentru că nu au fost puse bine. Nu au fost puse bine în primul rând pentru că am încercat să le punem singuri, fără Hristos şi fără harul Lui. Chiar El ne-a spus că: „Fără Mine nu puteţi face nimic!” – şi orice cuvânt al Lui, adevăr este! Ioan (15,5).
De aceea, noi venim cu fermitatea că ne vom despărţi de tot ceea ce a fost rău în viaţa noastră şi ne vom osteni de acum pentru înfăptuirea binelui, iar Hristos va veni cu partea Sa -aşteptând mărturisirea slăbiciunilor noastre şi rugăciunea ca prin harul Său să ne ajute a împlini făgăduinţa făcută. Astfel, noi participăm cu voinţa, iar El, cu puterea. Aşa este în orice faptă bună a noastră. Singuri, fără El, noi nu facem decât păcat; doar păcatul ne aparţine exclusiv, iar binele l-a făcut Dumnezeu prin noi.
Să punem, dar, începutul bun vieţii noastre, pentru că, atunci când îngerii Domnului ne vor aduna din lumea aceasta, să fim între cei păstraţi şi nu între cei aruncaţi în întunericul cel mai dinafară.
Cineva îşi spală maşina pe trotuar în faţa blocului. Un proet care trecea pe acolo l-a văzut şi l-a felicitat, spunându-i: „Ce frumoasă e maşina ta! O ai de ceva timp, dar mereu e curată şi strălucitoare”. „Dacă aţi ştii părinte cât timp şi muncă îmi ia asta! Cel puţin două ore pe zi!” -a zis respectivul.
Atunci preotul i-a zis: „Şi pentru ca sufletul tău să fie curat şi strălucitor, cât timp îţi ia pe zi?”
Omul nu a răspuns, căci nu mai are timp să vorbească cu Dumnezeu şi să-şi spele sufletul. Însă preotul i-a spus: „Omule, sincer vorbind, eu nu aş vrea să fiu sufletul tău, ci… automobilul tău…
Aşa şi Dumnezeu ne spune: „La ce îţi trebuie, omule, să câştigi lumea întreagă, când te pierzi pe tine însuţi?” (Matei 12,26). Fii conştient de scopul final al vieţii! Pune în fiecare zi „început bun” vieţii tale şi trăieşte fiecare fior de viaţă în rugăciune, cu gândul la Dumnezeu şi la voia
Lui!