Published On: joi, mai 23rd, 2019

LUPTĂTORI DE SUCCES

nichiduta.ro

Luptătorul Raul Ciucioiu a încheiat pe podium Turneul Internaţional de cadeţi, găzduit de Sala „Gheorghe Roman”, din Cluj-Napoca. Sportivul de la CS Târgovişte, antrenat de Cornel Cornea, a obţinut medalia de argint, în limitele categoriei 100 de kilograme. Pentru Raul rezultatul atins la Cluj a fost unul dintre cele mai bune pentru el din acest an. Potrivit antrenorului său, concursul din ultimul week-end a fost unul extrem de puternic, cu o prezenţă internaţională numeroasă. „Un rezultat pe măsură pentru Raul. A meritat argintul. Este un luptător de perspectivă al clubului nostru şi al Dâmboviţei”, a precizat Cornel Cornea pentru site-ul oficial al CS Târgovişte.
Un alt luptător de la CS Târgovişte care a fost prezent la întrecerea dedicată cadeţilor a fost Florin Maghiran. În limitele categoriei 57 de kilograme, acesta a terminat concursul în primele zece locuri.
De asemenea, tot la Cluj, la turneul de calificare pentru Finala Campionatului Naţional de seniori, alţi patru sportivi au obţinut cu brio „biletul” pentru ultimul act al competiţiei.
Dintre luptătorii clubului nostru care s-au calificat în Finala Campionatului Naţional au fost Antonio Coman (97 kg), Adrian Bârdeş (86 kg), Dan Vlăsceanu (74 kg) şi Georgiana Filip (62 kg).
Tot la ultima fază a întrecerii vor ajunge atât Diana Vlăsceanu, cât şi Maria Cioclea, sportive care se află la lotul naţional al României în această perioadă.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro