Lumea, condusă de bolnavi (41)

Pierre Accoce
și dr. Pierre Rentchnick
Într-adevăr, Italia nu putea fi impresionată de Mussolini. Văzuse atâtea de pe vremea când fusese un mare imperiu, încât spectacolele pline de grandomanie ale Ducelui o lăsau cam sceptică. ĩn ciuda propagandei bine pusă la punct, în ciuda succeselor economice reale ale regimului mussolinian, în ciuda faimoasei bătălii pentru culesul la timp a grâului, în ciuda secării mlaștinii Pontins, italienii tot nu fuseseră convinși că au un mare conducător. Dorind cu orice preț să convingă nu numai poporul său, dar și întreaga lume că este un geniu al politicii, Ducele va implica poporul italian în dificila cucerire a Etiopiei. Prin această invazie, Mussolini spera să restabilească o parte din fosta grandoare a imperiului roman. Astfel, el risipește puținele forțe militare de care beneficia, întinzând la maxim coarda răbdării italienilor. ĩn afară de fap-
tul că suferea de gălbează, de gripa ce-l afecta mereu, de fiecare dată când avea loc schimbarea de anotimp, la care se adăuga ulcerul ce-l obliga la un regim alimentar sever din 1924, omenii se întrebau tot mai mult ce-l împingea pe Mussolini să se compoarte tot mai mult ca un individ aflat sub imperiul halucinațiilor?
Nimeni nu știa cu excepția câtorva medici italieni, elvețieni și olandezi. Mussolini fusese diagnosticat cu un neurosifilis !
Boala venerică a lui Mussolini data de mult timp, de pe vremea când efectuase stagiul militar la vânătorii de munte, cu mult înainte de a începe să trăiască cu Rachele Guidi, pe care o va lua de soție abia în 1925. Se pare că deja urma un tratament împotriva bolii pe care o căpătase, încă din perioada când era învățător la Gualtierii, în Emilia, după ce termina școala normală din Forlimpopoli. La scurt timp, urmărit pentru activitatea sa de agitator socialist, a trebuit să fugă în Elveția, unde, pentru o scurtă perioadă, a fost zidar, până în anul 1908. S-a vorbit pentru prima dată despre boala și fișa sa medicală, inclusiv despre faima pe care o avea de don Juan notoriu, la policlinica universitară de dermatologie din Geneva.
Până la descoperirea penicilinei, tratarea sifilisului lua foarte mult timp și nu se știa dacă cel bolnav are șanse de a se vindeca de această boală. Pentru combaterea agentului ce cauza apariția sifilisului, spirochetul denumit trepomenul palid, se foloseau injecții cu substanțe pe bază de mercur, arsenic și bismut. Prima fază de luptă împotriva bolii dura patru ani, ceea ce atrăgea după sine o serie de complicații. Mercurul ca și arsenic provocau de multe ori accidente cu efecte severe. Cea mai benignă formă de manifestare a sifilisului era eritrodermia sau boala de piele. Dacă aceste dermatoze nu erau luate în seamă sau erau tratate superficial, sechelele pe care le lăsau în urma lor afectau starea generală de sănătate a individului. Folosirea îndelungată a bismutului, combinat cu mercurul, provoca pe termen lung dureri ale gingiilor, urmate de salivări puternice. Pe de altă parte, provoca inflamații renale, ceea ce necesita un

control repetat al albuminei în urină, înainte de reluarea fiecărei serii de tratament. Manifestările reapariției bolii de sifilis erau frecvente. De fiecare dată când boala se manifesta din nou, urmările erau tot mai insiduase. Astfel, faza numită terțiară se instala definitiv în trupul bolnavului, boala ajungând să-l stăpânească în totalitate.
Astfel, la Geneva, lui Benito Mus-solini i s-a făcut foarte rău, în 1930, în plină ședință a Națiunilor Unite. Medicii, care s-au ocupat imediat de el, au constatat că era vorba de o reacție zisă a lui Herxheimer, provocată de o nouă cură cu salvarsan, substanță pe bază de mercur antisifilitică clasică. Această exarcerbare brutală și bruscă a leziunilor provocate de sifilis, asociată cu o febră puternică, urmată de stări de leșin repetate, sunt specifice pentru faza de început a tratamentului, indiferent de medicamentul folosit. ĩn această fază a tratamentului, exacerbarea leziunilor provacate de boală agravează simtomele sifilisului ce atacase sistemul nervos. ĩn cazul lui Mussolini, se vedea clar că Ducele fusese prost îngrijit sau fuseseră neglijate avertismentele medicilor. Doar una dintre cele două variante era valabilă. La vremea respectivă, evoluția sifilisului se prevenea print-un tratament medicamentuos ce trebuia respectat cu strictețe. Doctorul J. Merloo, din Amsterdam, a fost martorul reactivării bolii Ducelui. Delegat al Olandei în cadrul comisiei stupefiantelor a Societății Națiunilor, J. Mer-loo a adus la cunoștința opiniei publice, după ani de zile, incidentul leșinului Ducelui, când a fost martor direct.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRȚĂ, pentru cunoașterea adevărului istoric de care se feresc toți cei aflați la putere. ĩn altă ordine de idei, indirect se va înțelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărțirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Și este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce și dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte și despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influențat evoluția politică din zonele unde aceștia au putut să-și exercite discreționar puterea. De asemenea, Mircea Cotârță se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dâmbovița”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Părinții infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 vor putea fi tratați în secțiile de pediatrie unde se află internați și copiii lor

Începând cu 13 septembrie 2021, unitățile sanitare cu paturi, care au în structură secții sau compartimente cu profil pediatric, pot asigura asistența medicală pentru însoțitorii care sunt cazuri suspecte și cazuri confirmate de COVID-19.În acest sens, Ministerul Sănătății a modificat Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului […]