Lumea, condusă de bolnavi (24)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Coform sondajelor de opinie, confruntările televizate i-au adus lui Kennedy un surplus de mai multe milioane de voturi care-l vor propulsa extrem de confortabil spre Casa Albă. Pe final, campania electorală va aduce democraţilor un plus de o sută de mii de voturi. O nimica toată în comparaţie cu cei şaizeci şi nouă de milioane de votanţi cât avea Statele Unite, la vremea respectivă. Totuşi, diferenţa nu conta, ceea ce conta era numirea în funcţia de preşedinte al Statului.
în timp ce asculta cu sfinţenie discursul de investire al lui Kennedy, în ziua de 20 ianuarie 1961, America răsufla uşurată. Privindu-i pe americani, aveai impresia, aproape ireală, că aceştia uitaseră spaimele prin care trecuseră întreaga ţară când aflaseră cât de fragilă fusese starea de sănătate a lui Wilson, Roosevelt sau Eisenhower. Americanii se bucurau că, în sfârşit, aveau un preşedinte tânăr în vârstă de patruzeci şi trei de ani, ce părea sănătos tun. Americanii erau mulţumiţi că, din acest punct de vedere, nu mai riscau nimic. Starea de fericire sănătoasă pe care o iradia faţa noului ales se transmitea şi alegătorilor. Dar, care ar fi fost reacţia americanilor, dacă ar fi aflat chiar de a doua zi că au fost traşi în piept?
Dacă citeşti Memoriile lui Rose Kennedy, publicate şi la Paris, sub titlul Vremea amintirilor, în 1974, la edituara Stock şi Albin Michel, constaţi că imaginea sportivului plesnind de sănătate pe care o afişa în public John Fitzgerald, mai ales în timpul campaniei electorale, era o păcăleală. Oficial, pentru electoratul american, nu suferise de nicio boală, dar în realitate, lucrurile stăteau altfel. Rose Kennedy va scrie în cartea sa de amintiri că „până să împlinească trei ani, John Fitzgerald fusese bolnav de tuse convulsivă, rujeolă, varicelă, scar-latină, iar în adolescenţă avusese apendicită, inflamarea ganglionilor, icter complicat cu crize de revenire şi astm cronic”. Până aici, nimic care ar putea îngrijora pe cineva. Milioane de indivizi, în lumea întreagă, în fiecare an, trec prin aşa ceva. Mai serios a părut a fi un accident de care a avut parte la vârsta de nouăsprezece ani. în timpul unui meci de fotbal american, cu echipa de juniori a facultăţii Harvard, a avut parte de o cădere ce a provocat fracturarea unui disc de la coloana vertebrală. în urma accidentului, a trebuit să renunţe definitiv la activitatea sportivă. Sfârşitul vieţii sportive a însemnat începutul unui lung chin ce va dura cât va mai trăi.
Rose va arăta cum durerile dorsale au amânat încorporarea lui John Fitzgerard în armată, în 1941. La început, Marina de război îl va trimite acasă, dar după dezastrul de la Pearl Harbor, John Fitzgerarld va fi totuşi înrolat în cadrul unei unităţi navigante, în Pacific, pe PT-109, o vedetă rapidă. Torpilată, vedeta se va scufunda, în 1943, în largul insulelor Solomon, în arhipelagul Melanezian. în timpul atacului, i se va agrava durerea de la spate. După şapte luni de îngrijire, John Fitzgerald va reveni acasă, în cârje, având în plus germenii malariei în sânge.
Până la urmă, se reface. Decorat, yânărul din Boston este sărbătorit ca un erou. în 1952, fără niciun fel de reţinere, intră în politică şi demarează campania pentru a deveni senator. Americanii se fac că nu observă suferinţele fizice pe care le îndură cu zâmbetul pe buze. Unul dintre apropiaţii săi, Kenny O’Donnell, va povesti mai târziu, că pitea în maşină cârjele de care se servea zilnic, dar la care renunţa când intra în sălile unde îl aştepta publicul său. La tribună, face pe dracu’ în patru pentru a sta drept, având mereu zâmbetul pe buze. După ce-şi termina discursul, strângând din pumni şi din dinţi, se ducea în camera ce-i fusese rezervată, stând o oră în cada cu apă caldă, înainte de a se culca.
Doborât de suferinţă, în cei doi ani ce au urmat după căsătoria sa cu Jacqueline Lee Bouvier, practic el va trăi mai mult lungit în pat. Aflând că este posibilă o operaţie prin care să i se introducă un disc artificial în coloană, în locul vertebrei afectate, acceptă să fie internat, în octombrie 1954, într-un spital new-yorkez din Manhattan, după cum va relata J. Nichols în articolul President Kennedy’s Adrenals, publicat în 1967, în J.A.M.A. 201: 129 – 130. Dar, pentru John Fitzgerald Kennedy se va declanşa drama. Şocul operator va provoca o brutală decompesaţie. Anturajul lui Kennedy va ajunge la concluzia că starea sa de sănătate este disperată şi va chema preotul să-l împărtăşească, dar îşi va reveni. Cu toate acestea, patru luni mai târziu, o gravă infecţie cu stafilococ va impune o a doua intervenţie chirurgicală, dar înainte de a intra în blocul operator, din motive de precauţie, este adus preotul care, din nou, îl va împărtăşi. Cu mare greutate, îşi va reveni iarăşi. Jackie Kennedy, care se vedea deja văduvă, îl va îngriji cu devotamant, cât timp va fi în convalescenţă, la vila din Palm Beach.
La vremea respectivă, mai exact în 1955, nimeni din cercul de apropiaţi ai clanului Kennedy nu mai credea că John Fitzgerald va mai fi vreodată în stare să meargă pe propriile sale picioare. Pentru toată lumea era black-out, dar medicii fuseseră deja alertaţi de decompensarea şi infecţia cu stafilococ, considerate anormale, ce urmaseră operaţiei de disc. După cum au constatat, aceste complicaţii postoperatorii scoteau în evidenţă o prăbuşire a mecanismului de apărare al organismului. Să fie vorba de o boală ascunsă? Imediat, a fost declanşată o anchetă discretă ce va scoate la iveală originea acestei insuficienţe a organismului de a se autoapăra.
în 1984, în timpul unui tur al lumii, Kennedy a fost internat urgent, în Pacific, într-un spital militar american, pe insula Okinawa. La foarte scurt timp, a fost mutat rapid la Boston, în apropiere de locuinţa sa, la clinica Lahey, unde, în prima etapă, a fost îngrijit de doctorul Bertels, după cum reiese din articolul The Search for J.F.K. pe care acesta l-a publicat la New York, Berkley, în 1976. După aceea, a fost mutat la Peter Bent Brigham Hospi-al, unde a fost îngrijit de doctorul George Widmer Thorn, cel mai bun specialist mondial în glande suprarenale.
în mod normal, capsulele suprarenale, din zona rinichilor, îşi deversează în sânge hormonii: mai ales adrenalina, hidrocortizonul, corticosteronul, aldosteronul. Acest flux reglează presiunea sângelui, stimulează energia cardiacă, exercită o acţiune constrictivă asupra vaselor de sânge. De asemenea, acest flux reglează echilibrul de sodiu şi de potaiu din sânge. în plus, fluxul declanşat de glandele suprarenale dirijează metabolismul zaharurilor, grăsimilor şi proteinelor, ceea ce stimulează rezistenţa la infecţii, la traumatisme şi la orice formă de stres. Deci, fluxul declanşat de glandele suprarenale în organism este de o extremă importanţă fiziologică. Dacă acest val chimic natural, din organism, se blochează, în plus lipsind şi îngrijirea medicală, se declanşează moarte, dar numai după slăbirea progresivă a trupul uman, la care se adaugă şi cachexia sau caşexia, cum i se mai spune stării de pierdere a poftei de mâncare, a atrofierii muşchilor, a căderii dinţilor, a insuficienţei respiratorii şi cardiace. Acest tip de tulburare se numeşte boala bronzului sau boala lui Addison, ultima denumire datorându-se medicului englez Thomas Addison, primul care, în 1855, a descris acest tip de afecţiune. El a observat că cei ce suferă de această boală, au o pigmentaţie maronie a pielii. Această culoare este provocată de o activitate crescută a hipofizei, glandă aflată la nivelul creierului, ce compensează pe moment scăderea activităţii glandelor suprarenale. Această boală provocată de hipofiză se mai numeşte şi melanodermie. Conform părerii lui Addison, această boală se datorează distrugerii totale a capsulelor suprarenale de către tuberculoză.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

In creşe nu se pot respecta măsurile de protecţie anti-COVID-19 pentru că sunt aglomerate

Ministerul Sănătăţii a pregătit un proiect de ordin prin care măsurile de protecţie din creşe, grădiniţe şi after-school-uri impuse în contextul pandemiei vor fi relaxate, pe fondul cererii mari şi a locurilor puţine.Ordinul în vigoare din urmă cu un an prevede că trebuie „să fie asigurată o suprafaţă de minimum […]