Lumea, condusa de bolnavi (23)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Dacă Joe Kennedy s-a ferit să-şi influenţeze copiii, în schimb Rose, mama, nu a precupeţit nimic în a-şi influenţa progeniturile, fiind o femeie puternică ce nu tolera să-i treacă cineva prin faţă. De altfel, toţi care au cunoscut-o, au fost de acord că es a fost mereu sufletul clanului, ceea care nu a tolerat niciodată ca vreun eşec, oricare ar fi fost acesta, să-i doboare.
Ţinând, încă din tinereţe, un jurnal intim, Rose a notat totul, făcând fişa fiecărui copil. Nimeni nu sufla în faţa ei, nimeni nu îndrăznea să protesteze la deciziile pe care le lua. Ea era cea care guverna în interiorul clanului Kennedy, ea era cea care le trasa tuturor linia directoare, în viaţă. Nu Joe, ci Rose este cea care-l va influenţa aşa de puternic pe fiul ei, John Fitzgerald Kennedy încât acesta va ajunge în cele mai înalte sfere ale politicii americane.
încă din timpul vacanţelor petrecute la Palm Beach în Florida, pe măsură ce se maturiza, devenind bărbat, lui John Fitzgerald, al doilea născut, începe să i se spună „Don John”, aluzie la celebrul seducător Don Juan. Pe zi ce trece, Rose descoperă că fiul ei exercită asupra femeilor, indiferent de vârsta pe care o au, o atracţie irezistibilă. O calitate foarte folositoare, se va gândi Rose, care va începe să tragă în aşa fel sforile încât totul să fie în avantajul maxim al fiului ei. Din clipa în care este total sigură că John Fitzgerald este un mare seducător, Rose se face luntre şi punte pentru a-şi propulsa fiul în sferele înalte ale sociatăţii. în 1952, în ciuda marelui val de antipatie faţă de democraţi, ce cuprinses Statele Unite de la un capăt la celălalt al ţării, John Fitzgerald intră în cursa pentru alegerile senatoriale. Marea confruntare va evea loc în Massachusetts, fieful uneia dintre cele mai sigure glorii ale republicanilor, Henry Cabot Lodge. în culise, cât a ţinut campania, Rose nu a stat degeaba. Exploatând din plin aspectul fizic atrăgător al fiului, Rose va organiza treizeci şi trei de ceaiuri monumentale la care au participat mii de femei. în felul acesta, adversarul lui John Fitzgerald, republicanul Cabot Lodge este făcut praf. Devenind şi mai numeroase cele care pur şi simplu sunt leşinate după John Fitzgerald, acestea îl realeg senator, în 1958. Adevărul este că, bazându-se pe seducţia pe care o exercita, fiind mai mult decât sigur de acesta avantaj, John Fitzgerald reuşeşte cu ajutorul femeilor să devină, în 1960, preşedintele Statelor Unite.
în luna ianuarie a anului 1960, demareză alegerile primare pentru fucţia de preşedinte al Statelor Unite, desemnându-se candidatului, atât la democraţi, cât şi la republicani, în vederea confruntării finale. Richard Nixon, liderul republicanilor, va desfăşura o campanie clasică. De cealaltă parte a baricadei, John Fitzgerald Kennedy, sprijinit de fratele său Robert, folosindu-se şi de ceea ce învăţase de la mama sa, în materie de campanii electorale, va aplica tactica numită „cazanul” sau „boilerul”. Repectiva tactică electorală se va dovedi aşa de eficientă, încât, imitându-l pe John Fitzgerald Kennedy, şi alţi politicieni o vor folosi cu succes. Pierre Salinger, care va intermedia legătura celor doi fraţi cu mass-media, va descrie această metodă în cartea Sunt un american, ce va apare la Paris, în 1975.
Metoda este inspirată direct din tehnica serviciilor secrete care, în primul rând, identifică indivizii ce sunt dispuşi să colaboreze, indivizi care, ulterior sunt manevraţi după ce se descoperă mijloacele prin care pot fi manipilaţi. Astfel, batalioane de tinere femei foarte atrăgătoare au fost puse să străbată în lung şi lat Statele Unite ale Americii. Ele intrau în legătură cu delegaţii convenţiei naţionale democrate pe care John Fitzgerald Kennedy ştia că se poate baza. Viaţa particulară a fiecărui delegat, gusturile fiecăruia, prieteniile pe care le aveau, totul era studiat şi fişat. Astfel, când John Fitzgerald Kennedy intra în contact cu ei, el ştia deja cum să le vorbească pentru a le demonstra că este interesat de persoana lor. în următorii ani, în fiecare Stat, mai mulţi coordonatori de campanie electorală, conform acestei metode, vor strânge datele necesare despre alegătorii şi alegătoarele influente. Fraţii Kennedy au avut astfel la dispoziţie un impresionant aparat de acţiune electorală ce la permitea să ştie cu precizie ce persoane pot fi contactate, oameni ce se dovedea până la urmă a fi de încredere, executând tot ce li se cerea. înclinaţia celor doi fraţi pentru cunoaşterea secretelor vieţii celor vizaţi, pentru a şti toate detaliile existenţei acestora se datora foarte mult mamei lor, Rose Kennedy, ceea ce până la urmă a devenit forţa lor ce mătura totul în cale.
înarmat cu toate detaliile necesare, John Fitzgerald Kennedy a putut să declanşeze campania pentru alegerile primare. Din acel moment, el a descoperit adevărata faţă a Americii: fantastica sa bogăţie, dar şi nemaipomenita sa mizerie. în Virginia de Vest, John Fitzgerald Kennedy va avea primul său contact electoral cu familiile de mineri, ceea ce-i va permite săjnţeleagă cu adevărat cum se manifestă sărăcia. în faţa porţilor uzinelor din Wisconsin, timp de şaisprezece ore pe zi, el va da mâna cu muncitorii. în cadrul unor maratoane electorale identice, John Fitzgerald Kennedy va strânge mâinile oamenilor din New Hampshire. în Statul Washington, aproape îşi va pierde vocea, mergând din uşă-n uşă pentru a le vorbi direct locuitorilor. Pentru a evita pericolul de a-şi pierde definitiv vocea, angajează un profesor de dicţie.
Dacă reuşeşte să comunice fără probleme cu mulţimea care-l simpatizează, mai ales când aceasta este constituită din femei, nu acelaşi lucru se petrece când se confruntă cu ierarhia şi autorităţile partidului democrat. în unele State, John Fitzgerald Kennedy trebuie să se confrunte şi cu alţi lederi ai partidului, lideri ce au pretenţiile lor. Astfel, intelectualii au tendinţa de a înclina pentru Aldai Stevenson, sudiştii, pentru texanul Lyndon Johnson, negri, pentru senatorul Hubert Humphrey. în faţa acestor oameni, John Fitzgerald Kennedy nu mai pare aşa de sigur pe el. Harry Truman este de părere că John Fitzgerald Kennedy este prea tânăr, motiv, printre altele, pentru care nu-l agrează: „Este catolic, bombăne el. Cu toate acestea, nu de papa, ce poate acţiona prin intermediul lui, mă tem eu, ci de papa Joe, un afurisit de conservator.” Eleonor Roosevelt, soţia preşedintelui dispărut, ce mai trage încă sforile în partidul democrat, nu-i poate trece cu vederea acestui „puşti” faptul că l-a devansat pe senatorul McCarthy, cel devorat de fantasmele anticomuniste, în care ea şi familia ei vedea pe cel ce va salva America. Până la urmă, toţi s-a dat bătuţi în faţa lui Kennedy. în data de 2 iunie1960, Kennedy devine candidatul unic al democraţilor în cursa pentru Casa Albă.
Lupta oficială împotriva lui Nixon nu se va deosebi cu nimic de campaniile electorale americane precedente: aceiaşi hărmălaie asurzitoare, orchestrele gălăgioase, cuvintele urlate, de multe ori lipsite de sens. Nicio problemă: Kennedy a învăţat să folosească acest talmeş-balmeş în folosul său. Pentru a scoate America din apatia în care o îngropase de vie Eisenhower, Kennedy lansează sloganul „Noua frontieră”, rezumat într-o singură propoziţie: „Trebuie să ne punem în mişcare”. Adversarii lui Kennedy vor spune că este un slogan aiurea-n tramvai, dar americanilor le va place deoarece în ei mai zace încă acel spirit de pionier în căutare de noi orizonturi. „Nu vă promit Luna de pe cer !”, precizează Kennedy, dar înainte de terminarea deceniului, cu preţul unui formidabil efort tehnologic şi un cost pe măsură, astronauţii americani vor păşi pe solul lunar. Au avut loc patru dezbateri televizate de o rară violenţă, ce i-au pus faţă-n faţă pe Kennedy şi Nixon.
Tradus din franceză de Mircea COTÂRŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

COMUNICAT DE PRESĂ ■ Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), partener al celei de-a IX-a ediţii a Conferinţei Internaţionale Modern Power Systems

Cea de IX-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Modern Power Systems se va desfăşura anul acesta, în perioada 16-17 iunie, în mediul online şi va reuni specialişti în inginerie electrică şi energetică din 13 ţări, de pe 4 continente.Scopul principal al acestui eveniment de tradiţie, organizat cu susţinerea companiei Distribuţie Energie […]