Lumea, condusă de bolnavi (20)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Eisenhower nu are decât un halat, pus peste pijama. Doar doctorul Snyder îl spijină pe preşrdinte până la camera ce a fost pregătită în grabă. Nicio infirmieră nu este chemată în ajutor.
Aceste măsuri indică fără echivoc intenţia lui Snyder: să ascundă de ochii lumii accidentul coronarian, să-i facă pe toţi să creadă că este vorba doar de o „gripă”, diagnostic ce se pune de obicei şefilor de Stat, în astfel de situaţii, pentru a nu se afla adevărul. Însă Eisenhower nu este la fel ca predecesorii săi. Cere imperios să cunoască adevăratul diagnostic.
Boala de durată, a preşedintelui Woodrow Wilson, ce cu greu a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice, l-a impresionat pe Eisenhower. La vremea respectivă, fiind tânăr şi proaspăt ofiţer instructor, în Pennsylvania, Eisenhower
s-a întrebat, la fel ca şi ceilalţi militari, de ce nu s-a adus în atenţia opiniei publice starea reală de sănătate a celui care nu mai era în stare să conducă Statele Unite. Conform părerii sale, naţiunea avea dreptul de a cunoaşte cu precizie, în orice moment, care este starea de sănătate a preşedintelui. Pe atunci, Eisenhower nu-şi putea imagina că şi el va trece prin momentele grave prin care trecuse Wilson. Şi-ar fi putut închipui că o astfel de situaţie îl va determina să aibă o schimbare de abordare? Din clipa în care a trecut print boală, Eisenhower a introdus imediat, în textul Constituţiei, un amendament, cu aprobarea Congresului, pentru a limita definitiv riscul ca alţi candidaţi să mai deţină la infinit funcţia de preşedinte, cum a fost cazul lui Roosevelt. Începând cu Eisenhower, nimeni nu va mai deţine funcţia de preşedinte decâ de două ori.
Constant în atitudinea sa, Eisenhower îi va cere doctorului Paul Dudley White, cardiolog din Boston, chemat în ajutorul lui Snyder, să nu mintă poporul în ceea ce priveşte adevărata sa stare de sănătate. „În conferinţa de presă să spuneţi adevărul, doar adevărul, indiferent care este acesta. Lumea nu trebuie minţită.” I s-a respectat dorinţa. Niciodată până la el şi nici după el, comunicatele medicale referitiare la starea de sănătate a unui preşedinte al Statelor Unite nu au fost şţaşa de realiste, atât de exacte în precizarea amănuntelor. După primul comunicat, îi va spune doctorului White că este mulţumit de felul cum acesta a procedat. Se pare că doctorul White i-ar fi răspuns: „Poate că amănuntele din comunicat nu spun mare lucru oamenilor de rând, dar medicii, în ceea ce-i priveşte, vor înţelege care este adevărul.”
În memoriile pe care le-a publicat, după ce a plecat de la Casa Albă, apărute şi la Paris, în anul 1963, la editura Robert Laffont, sub titlul Anii petrecuţi la Casa Albă, Eisenhower consacră un capitol întreg crizei sale cardiace, adăugând câteva observaţii prin care demonstrează că un preşedinte bolnav nu mai este în stare să fie critic cu el însuşi, nici cu cei din anturajul său. Se prea poate ca această dispariţie a simţului critic să se datoreze, după cum spun psihologii, unei pierderi parţiale a imaginilor amintire, aspect ce a fost detectat de neurologi atunci când este afectat lobul occipital al creierului, după o scurtă manifestare a bolii lui Alvarez, ce afectează bolnavul în acelaşi timp cu apariţia infarctului:
„Rememorând întrega perioadă când am avut prima manifestare serioasă a bolii, nu pot decât să fiu fericit, deoarece am avut parte de multe lucruri ce m-au făcut să înţeleg bine situaţia în cere mă aflam, printre aceste fiind faptul că boala s-a manifestat exact în momentul în care chiar trebuia să apară. Economia ţării era în plină dezvoltare, Congresul nu se confrunta cu mari probleme sociale. În aceste condiţii, împreună cu secretarul meu de Stat, Foster Dulles, am putut să acţionez în aşa fel încât am rezolvat probleme de politică externă, ţinând cont şi de faptul că, la nivel mondial, nu apăruse nicio criză iminentă. Astfel, n-am mai fost obligat să ţin cont, în fiecare zi, de părerile Consiliului cosultativ economic, n-am mai fost constrâns să aprob sau să resping legile votate de Congres, n-am mai trimis mesaje de recomandare Capitoli-ului. Şi, lucrul cel mai important, n-am mai fost solicitat să iau decizii operaţionale vizând folosirea forţelor armate ale Statelor Unite. În mod sigur, dacă ar fi apărut o situaţie critică (de exemplu, depistarea unui atac al bombardierelor duşmane), implicând decizia rapidă de folosire a

forţei de răspuns armat al Statelor Unite, aş fi putut doar eu singur să analizez situaţia şi să acţionez fără să mai am pe cineva în preajma mea, din clipa în care trecuseră primele patruzeci şi opt de ore ale crizei mele cardiace. Gândiţi-vă, dacă s-ar fi ivit o situaţie asemănătoare cu cea din 1958, când am ordonat debarcarea soldaţilor americani în Liban, chiar în momentul manifestării bolii, concentarea maximă pentru analizarea situaţiei ivite, cântărirea argumentelor pro şi contra, decizia finală pe care ar fi trebuit s-o iau, tocmai în prima săptămână de manifestare a bolii, toate aceste ar fi fost considerate de medici o povară prea mare care ar fi afectat grav o persoană ce tocmai se îmbolnăvise de inimă, ceea ce ar fi putut să-mi fie fatal. Astfel, neavând parte de grave aspecte politice interne şi externe, am putut, datorită acestei perioade de relativă linişte, să-mi păstrez mintea limpede, să discut calm cu membrii guvernului despre rezolvarea unor probleme pe termen lung, ceea ce mi-a permis să-mi revin într-un mod mulţumitor.”
După ce ar fi citit aceste rânduri, orice medic var spune, fără să greşească, desigur dacă a trecut prin experienţa de a trata şi îngriji un bolnav afectat de infarct de miocard, că preşedintele Eisenhower este un tip lăudăros când afirmă că era în stare, de unul singur, să analizeze posibile situaţii critice ivite şi, culmea, să mai fie şi capabil să ia decizii, la patruzeci şi opt de ore după ce a avut un infarct, ordonând intrerea în război a Statelor Unite, fără să se mai consulte cu cineva. Într-adevăr, textul citat te lasă mut de uimire, demonstrând cât de mult gândirea lui Eisenhower o luase rasna. Deci, să analizăm pasajul la care ne referim: conform a ceea ce spune Eisenhower, la două zile după ce a avut criza de inimă, ar fi fost în stare să decidă declanşarea unui război mondial, dar s-ar fi ferit, în prima săptămână de convalescenţă, ca dracu’ de tămâie, să-şi asume responsabilitatea pentru o intervenţie la scară internaţională redusă ca cea din 1958, din Liban. E groaznic. Avem o disproporţie derutantă, ca să nu spunem extravagantă în aprecierea proporţiilor posibilelor fapte, ceea ce dă de gândit referitor la capacitatea de judecată a lui Eisenhower. Practic, te ia cu frigul când îţi dai seama ce-i trecea prin minte lui Eisenhower.
Începând cu septembrie 1955, starea de sănătate a lui Eisenhower nu se îmbunătăţeşte deloc. Dimpotrivă.
În noaptea zilei de 7 iunie 1956, doctorul Sny-der este chemat urgent la Casa Albă. În apartamentul său, la etajul doi, preşedintele se zvârcoleşte de durere. Are probleme cu stomacul. Din nou, boala lui Crohn îşi arată dinţii. În ajun, oferise un dineu fotografilor acreditaţi la preşedinţie. A ţinut cont de regimul alimentar de care trebuia să se ţină şi nu a băut decât două pahare de whiskie. Cu toate acestea, spre seară s-a declanşat ocluzia intestinală. Doctorul Snyder ezită. Abia a doua zi, la prânz decide ca pacientul său să fie dus la spitalul Walter Reed. Chirurgii se confruntă cu o dilemă. Analizele cardiace sunt suspecte. Ce se va-ntâmpla dacă „Bătrânul”, cum îl alintau colaboratorii pe Eisenhower, va rămâne întins pe masa de operaţii? Oricum, ocluzia se agrava. Şansele bolnavului de a scăpa se diminuau: una din şase. După cum s-a consemnat în articolul „President Eisenhower’s operation for regional enteritis. A footnote to history”, publicat în Ann. Surg. 159: 661- 666, în 1964, echipa de medici formată din L. D. Heaton, I. S. Ravdin, B. Blades şi T. J. Whelan a decis că operaţia chirurgicală nu mai trebuie amânată. Medicii respectivi au căzut de acord ca operaţia să fie limitată le minimum posibil, chiar dacă va fi reluată ulterior, ceea ce s-a dovedit, în 1967, că era necesar. Tratat ca la carte, operaţia chirurgicală devenind un exemplu de bună practică, Eisenhower a fost în picioare după opt zile de stat la pat, putând să-l primească pe cancelarul german Konrad Adenauer.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. În altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Aplicaţia privind certificatele digitale COVID va fi finalizată până la 1 iulie

Platforma privind certificatele digitale COVID, care vor facilita libera circulaţie în Uniunea Europeană, implementată în România cu suportul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), va fi finalizată până la data de 1 iulie a acestui an, a declarat, marţi, directorul Serviciului, lonel-Sorin Bălan. „Va fi finalizat, deja au fost trecute câteva […]