Lumea, condusa de bolnavi (17)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
Domnii Means şi Russell, un istoric şi un biograf, au consacrat două studii bine documentate senatorului de Ohio. G. B. Means a publicat studiul The Strange Death of President Harding, apărut la editura Guild Publishing Corporation, în 1930, iar F. Russell, The Shadow of Blooming Grove. Warren Harding in His Time, la editura Mac Graw Hill Book Cy, New York, în 1968. Autorii celor două studii sunt de acord asupra unui aspect: când a fost ales, preşedintele Harding ştia deja că era grav afectat de boală. Nimeni nu cunoştea natura bolii sale, cu excepţia antirajului său ce nu ignora deloc cauzele ce-i provocau dese stări de ameţeală, aşa-zile manifestări ale „gripei”, stările de rău ce-l obligau de multe ori să-şi întrerupă discursurile sau deplasările. Conform mărturiilor celor ce l-au cunoscut îndeaprope, lui Hardin nu prea îi păsa de riscurile la care se expunea. Conform unei păreri de multe ori vehiculate, Harding „prefera să-şi trăiască viaţa până la ultima consecinţă a faptelor sale”. Adevărul este că, în realitate, Harding îşi scurta singur viaţa din cauza exceselor la care se deda.
în Panteonul preşedinţilor americani, Harding nu a lăsat nimic în urma sa prin care să se facă remarcat. Perioda cât a condus Statele Unite se caracterizează prin greşeli pe care lea comis sistematic, fără să lase impresia că i-ar fi păsat sau că ar fi regretat ceva din tot ce a făcut. Acum, se ştie foarte bine că Harding nu a fost capabil să-şi aleagă cum trebuie colaboratorii, nefiind în stare nici să stabilească relaţii particulare care să fie de folos atât lui, cât şi Statelor Unite. Foarte mulţi au profitat din plin de pe urma excesului de naivitate în relaţiile sale cu oamenii pe care a crezut că se poate baza. Ministrul de Interne, Albert B. Fall, a obţinut profituri personale mari de pe urma împrumuturilor acordate din rezervele federale unor companii petroliere unde era acţionar. Ulterior va fi judecat pentru traficul de influenţă practicat. Alţi administratori ai guvernării Harding vor fi anchetaţi sau puşi sub urmărire pentru fapte similare. Incapabil să se impună sau să lichideze anturajul său dubios, Harding reuşea totuşi să scape de efectele faptelor sale, călătorind liniştit de-a lungul continentului american, în timp ce arterioscleroza devenea tot mai pregnantă, reducând capacitatea sa intelectuală de a analiza şi înţelege lumea prin care se învârtea.
Din cauza bolii de care nu va ţine cont, Harding va muri în august 1923, în timpul uneia dintre deplasările sale, la San Francisco, la vârsta de cincizeci şi opt de ani, după doi ani de preşedinţie mediocri şi agitaţi, presăraţi cu scandaluri publice răsunătoare. Harding a fost victima unei hemoragii cerebrale ce s-a manifestat în acelaşi timp cu un infarct miocardic, ambele provocând în organismul său un adevărat maelstrom devastator ce l-a omorât în câteva minute. Astfel, vicepreşedintele Calvin Coolidge, originar din Vermont, devine cel de-al treizecile preşrdinte al Statelor Unite.
La Washington, cel ce fusese al douăzeci şi optelea preşedinte al Statelor Unite, Thomas Woodrow Wilson, în vârstă de şaizeci şi şapte de ani, a rămas indiferent când a fost anunţat de moartea lui Harding, eveniment ce a marcat propria sa ieşire definitivă din istorie. Un an mai târziu, în 1924, un adevărat seism cerebral îi va provoca moartea. în realitate, din cauza bolii pe care o avea, Wilson era deja mort de trei ani.

Din clipa în care întreaga naţiune americană i-a întors spatele, Wilson nu a încetat să viseze că va reuşi să aducă fericirea şi pacea eternă tuturor oamenilor de pe pământ. Din momentul în care ceva a plesnit în creierul său, Wilson a rămas definitiv blocat. Când a realizat, atât cât a mai putut, că a fost abandonat de oameni, Wilson a avut sentimentul că a fost părăsit şi de Dumnezeu. Din acea secundă, a devenit clar pentru toţi ce l-au cunoscut că un ceas nu mai poate funcţiona cum trebuie dacă nu este îngrijit şi reparat de marele Ceasornicar.
3
Dwight Eisenhower
Un tufiş nu poate adăposti doi măcăleandri. La fel, un vultul nu poate tolera ca un alt vultur să intre în zona sa de procurare a hranei. Kobii, antilope africane cu coarnele în formă de liră, atacă violent pe congenerii ce pătrund în spaţiul de patruzeci de metri pătraţi cucerit pe terenul de luptă unde femelele şi-au ales masculul. Aceste obiceiuri sunt cunoscute. Antropologii precizează că mamiferul sau pasărea nu apăra doar teritoriul sau perpetuarea speciei sale, ci apără şi dreptul de a fi dominant în interiorul suprafeţei cucerite.
Dominant – dominat: acest raport ce se stabileşte între indivizi este vechi de când lumea. Oare lucrurile stau altfel şi când este vorba de om? Oare omul nu este şi el stăpânit de acest impuls al dominării unui individ asupra celor mulţi? Sociologia, studiul comportamentului uman, şi istoria au tendinţa de a confirma contrariul. Cu toate acestea, cel dominant legiferează, ordonă, girează, iar cei dominaţi execută, se supun, sunt îngenunchiaţi, înfrânţi de existenţa abrazivă ce li se impune. Oamenii sunt măcinaţi, modelaţi, trântiţi la pământ atunci când intră în contact unii cu ceilalţi deoarece numai unii dintre ei trebuie să domine, ceilalţi acceptând de voie, de nevoie să fie dominaţi. Oamenii sunt asemenea pietrelor de râu peste care trece apa care, în tulburenţa sa, îi deplasează de colo-colo.
Spre deosebire de animale, cărora le este de ajuns forţa muşchilor pentru a se impune, omul nu are nepărat nevoie de acestă forţă pentru a domina o mulţime de indivizi. Franklin Roosevelt a reuşit să domine oamenii dintr-un scaun cu rotile pentru paralitici. Să nu uităm că Woodrow avea muşchi şi mâini de domnişoară. De multe ori sunt de ajuns încăpăţânarea şi inteligenţa pentru a înghiţi de vii năpârcile sau peştii alunecoşi cu tot cu oase.
Se pune întrebarea: unii oameni se nasc pentru a-i domina pe ceilalţi? Studiindu-i pe oameni este clar că a domina este o însuşire naturală ce se regăseşte în bagajul ereditar al individului, ceea ce atârnă mai mult în ceea ce priveşte reuşita în viaţă, decât inclinarea de a dezvolta puterea minţii. îţi dai seama de acest lucru dacă te uiţi cu atenţie la creşele şi grădiniţele unde mişună copiii, acei copii ce se deosebesc între ei prin faptul că unii sunt mai mari, alţii, mai mici, mai puternici sau mai slabi, mai frumoşi sau mai urâţi, chiar dacă toţi ar avea aceiaşi vârstă, chiar dacă ar avea doar câteva săptămâni de viaţă. După câteva săptămâni de stat printre copii, doar obsevându-i, fără să intervi într-un fel, vezi destul de repede că unii dintre ei sunt dominatori, iar alţii sunt resemnaţi, acceptând să fie dominaţi. Aceştia din urmă sunt mai numeroşi, sunt cei ce cântă, dar cei care dau tonul sunt cei mai puţini, dominatorii. Dacă observi copiii, îţi dai seama că egalitatea între ei este o iluzie. Realizezi că „egalitatea de şanse” este doar o formulă de care se folosesc cu abilitate politicienii. Chiar la nivelul moştenirii genetice a indivizilor, egalitatea fundamentală este o iluzie.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

3 iunie, Ziua Internaţională a iubitorilor de biciclete din întreaga lume

Ziua internaţională a iubitorilor de biciclete se sărbătoreşte pe 3 iunie. De 200 de ani, bicicleta rezistă alături de noi şi oricâte sute de ani s-ar aduna, vom avea mereu motive serioase pentru a păstra bicicleta în vieţile noastre. Există studii care arată că, dacă oamenii ar face o trecere […]