Lumea, condusă de bolnavi (13)

Pierre Accoce
şi dr. Pierre Rentchnick_
După raidul surpriză ce a distrus flota americană aflată la Pearl Harbor, Japonia va ataca toate bazele navale şi aeriene pe care Statele Unite le avea în Pacific. Pe de altă parte, savanţii americani erau cât de cât la curent cu faptul că germanii erau pe punctul de a construi rachete, aflându-se la un pas de a realiza fisiunea nucleară, ceea ce, dacă se realiza, ar fi însemnat înfrângerea definitivă atât a occidentalilor, cât şi a Statelor Unite. La aceste aspecte trebuie să mai luâm în consideraţie şi alte două motive ce l-au determinat pe Roosevelt să antreneze ţara în conflictul mondial armat: cele economice şi politice. Dacă a fost condamnat de o parte dintre americani că implică poporul într-un război mondial pe care nu-l considerau al lor, Roosevelt a fost capabil să facă faţă atacurilor politice deoarece mai era încă stăpân pe propria sa gândire logică. Cui toate acestea, evoluţia bolii l-a adus în situaţia în care s-a aflat în februarie 1945, când nu a mai putut să-i facă faţă lui Stalin, în timpul tratativelor şi negocierilor. Datorită faptului că nu a mai fost capabil să ducă până la capăt ceea ce-şi propusese, prin acceptarea formei finale a concordatului de la Yalta, Roosevelt a lăsat deschise căi ce au permis războiului să renască sub diferite forme regionale, mai peste tot în lume, după 1945.
Cu toate aceste, Roosevelt a fost avertizat despre ceea ce se putea întâmpla dacă nu rămâne tare pe poziţii, în timpul tratativelor. Mai mult chiar, trecutul apropiat al istoriei Statelor Unite a fost un avertisment de care Roosevelt nu a ţinut cont. Un alt preşedinte american, Thomas Woodrow Wilson a trecut prin afecţiuni fizice aproape identice cu ale lui Roosevelt, în circumstanţe asemănătoare. Wilson a comis aceleaşi greşeli, din cauza bolii. Istoria fiecărei naţiuni este scrisă pentru a povesti, nu pentru a dovedi, deoarece istoria nu este o ştiinţă, ci o permanentă reluare de la capăt a unor greşeli ce pot fi extrem de fatale unui popor.
Ce avea în minte preşedintele Woodrow Wilson, când a ajuns la Paris, în ziua de 11 februarie 1919, în ajunul conferinţei ce urma să înceapă a doua zi în capitala franceză, con-ferintă ce va dura o sută şaizeci şi şapte de zile? Wilson nu se gândea decât l-a instaurarea şi asigurarea definitivă a păcii. Vroia să facă în aşa fel încât să asigure fericirea oamenilor, iar pentru atingerea acestui scop avea un plan pe carel credea bine pus la punct.
Parisul unde a debarcat preşedintele american continua să treacă prin acea stare de bucurie generalizată, datorată armistiţiului ce fusese semnat în data de 11 noiembrie 1918, prin care au fost oprite toate confruntările armate ale Primului Război Mondial. Se dansa peste tot. Viaţa era plină de veselie. Toată lumea simţea o nevoie nebună de a iubi şi de a fi iubită. Era nevoia la care recurgeau pentru a putea cât de cât să dea uitării ororile războiului, chiar dacă nu toţi putea să se adapteze la noile condiţii de viaţă oferite de pacea atât de mult visată şi realizată. Soldaţii aliaţi, unii dintre ei, după ce au trăit pe front zilnic în umbra morţii, nu au mai plecat din Parisul pur şi simplu înnedunit de veselia provocată de victoria obţinută. Erau trataţi ca învingătorii germanilor, erau consideraţi ca nişte „cavaleri cruciaţi ce au demonstrat puterea de neînfânt a dreptăţii şi a Binelui”, după cum va spune Wilson. Aceşti soldaţi aliaţi erau sărbătoriţi de tot Parisul ca nişte eroi legendari. Era începutul anilor nebuni ai perioadei interbelice. Era începutul perioadei de glorie a foxtrotului, a jazz-ului şi a speranţei că nimeni nu va mai suferi. De asemenea, străzile Parisului erau pline de diplomaţi europeeni purtând jachete, pantaloni reiaţi şi joben. Toţi se înghesuie să-l vadă, să-l atingă pe preşedintele american.
în general, Wilson surprinde prin comportamentul său public, dar şi dezamăgeşte. De multe ori lasă impresia că este confuz. In unele momente pare foarte nervos, epuizat fizic, la un pas de a se prăbuşi. în culise, Georges Clemenceau, preşedintele Consiliului francez, este ironic când se referă la Wilson: „Se crede un al doilea Iisus, venit pe pământ pentru a-i converti pe oameni.”
Remarca lui Clemenceau era gratuită şi răutăcioasă, deoarece preşedintele american nu făcea niciun efort de a ascunde înclinaţia sa spre misticism. Tocmai datorită faptului că este puritan, că este o fire rigidă, că are principii la care nu renunţă niciodată, indiferent de situaţia în care se află, tocmai din cauza acestor calităţi ale sale Wilson a reuşit să fie ales guvernator al Statului New Jersey, în 1910 şi preşedinte al Statelor Unite, în 1912. Wilson a avut parte de o ascensiune politică fulgerătoare. Programul său politic era simplu, dar nu a renunţat la el oricare au fost presiunile ce s-au exercitat uneori asupra sa. Pe plan intern: apărarea intereselor publice împotriva coaliţiei industriale şi financiare. Pe plan extern: menţinerea neutralităţii Statelor Unite. Datorită acestei politici externe, Wilson este reales în noiembrie 1916 preşdinte al Statelor Unite. Wilson nu se fereşte de a recunoaşte public că detestă bătăliile şi războaiele. Niciodată, după um au spus cei care l-au cunoscut mai bine, el nu a dat un pumn cuiva, nici în copilărie. în plus, Wilson nu agrează ideea construirii de submarine pe care le consideră „arma ideală pentru trădători, cu ajutorul căreia poţi lovi mortal fără să te laşi văzut.” Fabricanţii de legende vor acredita mai târziu că Wilson a reuşit să-i determine pe compatrioţii săi să intre în război cu această idee de blamare a submarinelor, pe care a lansat-o în spaţiul public în data de 6 aprilie 1917. Aceiaşi fabricanţi de legende vor argumenta în plus că Wilon a fost revoltat când germanii au hotărât să folosească fără restricţii submarinele ca armă de luptă, începând cu data de 31 ianuarie 1917. Adevărul era mult mai prozaic: interesele comerciale americane erau grav ameninţate din clipa când Germania a mizat totul pe folosirea nerestrictivă a submarinelor.
După terminarea acestui îngrozitor conflict armat care a umplut de ruine Europa, iar Franţa mai mult decât oricare alt Stat de pe cuprinsul continentului, Wilson vine la Paris şi propune un program de pace în paisprezece puncte ce trebuia să culmineze cu crearea Societăţii Naţiunilor la care preşedintele american visa de ani de zile. Visul lui Wilson, referitor la rolul Societăţii Naţiunilor, poate fi rezumat în trei fraze: să se prevină conflictele, să se reprime orice tentativă de a declanşa un război, să fie favorizată dezvoltarea culturală şi progresul social. Aceasta era opera căreia Wilson dorea să-i dea viaţă. Colonelui House, adjunctul său, nu a făcut altceva decât să se ocupe de detalii.
Dar, în ciuda bunelor intenţii ale lui Wilson, pe parcursul negocierilor ce au avut loc în cadrul Conferinţei de la Paris, prietenii au devenit destul de repede adversari.
Tradus din franceză de Mircea COTARŢĂ, pentru cunoaşterea adevărului istoric de care se feresc toţi cei aflaţi la putere. în altă ordine de idei, indirect se va înţelege cum soarta nefericită a României, după 23 august 1944, a depins de starea de sănătatea a celor ce au negociat împărţirea Europei, după înfrângerea Germaniei. Şi este unul dintre aspecte, deoarece Pierre Accoce şi dr. Pierre Rentchnick relatează amănunte şi despre starea de sănătate a altor conducători de State, ceea ce influenţat evoluţia politică din zonele unde aceştia au putut să-şi exercite discreţionar puterea. De asemenea, Mircea Cotărţă se ocupă cu tehnoredactarea cotidianului „Dămboviţa”, din ziua a 25-a a celei de a opta luni a anului 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Actualizarea măsurilor întreprinse pentru a limita răspândirea gripei aviare şi situaţia evoluţiei acestei boli

În perioada 10 -12 mai au avut loc videoconferinţe cu Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, pentru a se urmări stadiul implementării măsurilor adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă -Centrul Naţional de Combatere a Bolilor, cu aplicabilitate la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de […]