Localnicii de pe strada Gura Leului, văduviţi de incompetenţa administraţiei Coman (Marian)

I.B.

emanue spataruIn urma ploilor torenţiale din noaptea de joi spre vineri, puhoaiele au măturat pietrişul de pe mai multe străzi din comuna dâmboviţeană Răzvad. Cea mai afectată a fost strada Gura Leului. O parte dintre localnici s-au trezit dis de dimineaţă şi au văzut cum drumul este distrus de puhoaie. Nici bine nu s-a crăpat de ziua că deja viceprimarul Emanuel Spătaru s-a deplasat în zona afectată cu utilajele şi au început lucrările de refacere. Până la orele prânzului drumul a fost refăcut, ca şi cum în zonă nimic nu s-ar fi întâmplat. Proverbul românesc „Omul sfinţeşte locul” i se potriveşte de minune viceprimarului Emanuel Spătaru. Trecând peste pagubele provocate de furia naturii care au fost imediat remediate, unii localnici de pe strada Gura Leului ne-au făcut dezvăluiri incendiare şi anume că această stradă ar fi fost cuprinsă într-un amplu proiect de asfaltare a mai multor străzi, pe vremea când localitatea Răzvad era condusă de Petre Coman cu nume de cod Marian. Însă se pare că domnul Marian a modificat proiectul şi strada Gura Leului a fost omisă, iar asfaltul a fost turnat pe o altă stradă unde spun cetăţenii că locuiesc foarte mulţi prieteni ai domnului Marian. Se pare că pe vremea administraţiei Coman interesele erau mai presus de toate, cetăţenii şi societăţile comerciale cu renume ce au ales să-şi desfăşoare activitatea pe raza comunei Răzvad fiind total ignorate: „Suntem pe strada Gura Leului din comuna Răzvad şi sunt locuitor al acestei străzi. Dimineaţă, la ora 05:00 au început să vină aluviunile de pe deal şi drumul s-a rupt. Nu mai aveam pe unde să trecem. Din fericire, la ora 06:00 ne-am trezit cu utilajele care au început să lucreze de zor. Vreau însă să vă spun că problema cea mare este că pe OG 577 din 1997 a existat un proiect în care această stradă figura să fie asfaltată. Pe mine sincer, nu mă interesa să am asfaltat la poartă însă puţin mai jos veţi vedea că există cea mai bine cotată Clinică Stomatologică din Europa de Est, cred că este un caz unic în Europa ca un astfel de investitor să fie tratat în acest mod, adică de fostul primar Coman care printr-o manevră inginerească a făcut ca asfaltul să nu mai treacă conform proiectului prin această zonă, ci prin faţa porţilor prietenilor. Nu-mi vine să cred că acest om, Coman participă din nou pentru a câştiga primăria Răzvad. În primul rând vreau să vă spun că proiectul a fost supraevaluat şi modificat la înţelegere cu proiectantul. Fără probleme se putea asfalta această stradă însă a preferat să lucreze pe nişte preţuri foarte mari şi asfaltul trece pe la poarta prietenilor de partid, nicidecum conform proiectului. Acum văd că vine acest băiat tânăr, viceprimarul şi este interest de a face ceva în această zonă. Şi iarna trecută a venit, cred că este singurul om pe care l-am văzut în ultimii 12 ani prin zonă” a afirmat Leonard Mitroi, locuitor din zonă. Viceprimarul Emanuel Spătaru a spus că pentru moment situaţia a fost remediată însă în viitor are în vedere asfaltarea acestei străzi şi a altora. Mai mult viceprimarul Emanuel Spătaru a subliniat faptul că dacă în perioada 2007-2012, la Răzvad administraţia de atunci ar fi acordat atenţie nevoilor din comunitate, toate străzile acum ar fi fost asfaltate: „Această zonă este foarte frumoasă însă drumul are de suferit la orice ploaie mai puternică. Noaptea trecută a fost o ploaie torenţială, iar majoritatea străzilor pietruite au avut de suferit, inclusiv aceasta. Am făcut imediat o inventariere după care am trecut la treabă cu utilajele pentru a remedia problema şi a reda confortul locuitorilor din zonele afectate. Dacă lucrurile ar fi fost făcute aşa cum trebuie cu ceva ani în urmă, acum nu mai aveam aceste probleme. Este o problemă stringetă pe care eu vreau şi sper să o rezolv în viitorul apropiat. Aici în zonă avem şi două societăţi care trebuia să-şi desfăşoare activitatea şi era urgent să intervenim pentru a remedia stricăciunile. În perioada 20072012, toate străzile trebuiau asfaltate pe bani europeni, aşa cum s-a întâmplat în mai multe localităţi cu primari destoinici însă la noi nu s-a întâmplat acest lucru pentru că fosta admnistraţie a avut alte preocupări”, a declarat Emanuel Spătaru.
Cetăţenii comunei Răzvad ar trebui să fie cei care să sancţioneze ilegalităţile administraţiei Coman care vrea din nou să pună mâna pe comuna Răzvad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Dejecţiile intră în casele şi beciurile locatarilor de pe strada C. Olănescu din oraşul Pucioasa, iar primarul refuză avizul pentru a interveni Compania de Apă

Zece familii de pe strada C. Olănescu din oraşul Pucioasa se confruntă acum cu un adevărat coşmar. Ori de câte ori plouă, canalizarea-dejecţiile refulează în curţi, beciuri şi chiar în casă. Oamenii se plâng ca mereu au de suportat aceste probleme, care se acutizează mai ales când afară plouă. Situaţia […]