Liga a 4-a dâmboviţeană F.C. Aninoasa, în fotoliul de lider

A.l.

sportDupă patru runde, în Liga a 4-a dâmboviţeană, pe primul loc s-a instalat F.C. Aninoasa, care are 12 puncte din tot atâtea posibile. Asta după ce, în etapa trecută, a învins-o, în deplasare, pe Flacăra Moreni. Scor 0-2 (Diţă şi Moţoi).
Trei echipe, Flacăra Moreni, Petrolul Valea Mare şi Bradul Moroeni, au câte 9 puncte şi stau în plasa liderului. Formaţia din Valea Mare are o contestaţie depusă la meciul din etapa a 3-a, din deplasare, cu Gaz Metan Finta. Speţa va fi judecată, joi, de Comisia de Disciplină din cadrul A.J.F.
Urmează cinci echipe: Atletic Fieni, Comerţul Brezoaele, Recolta Gura Şuţii, Voinţa Pietroşiţa, Gaz Metan Finta, care alcătuiesc plutonul şi au câte 7 puncte.
Petrolul şi Unirea Cobia au câte două victorii. Ultima a învins în etapa trecută la Dragomireşti, în minutul 92, prin reuşita lui Matache, din penalty.
Tărtăşeşti, Produleşti şi Pietroşiţa au 3 puncte şi stau în zona periculoasă a retrogradării. Echipa din pădurea Vlăsiei a cucerit primele trei puncte etapa trecută, când a învins-o, în deplasare, cu 0-1 (Chirilă), pe Avântul Produleşti.
Voinţa Crevedia a făcut două puncte din două egaluri, ultimul, 2-2, la Finta. în acest meci a fost egalată, în minutul 93, de către lordache.
La parterul clasamentului, cu faţa spre categoria Onoare stau PAS Pucioasa şi A.S. Doiceşti, cu câte un punct fiecare. Aceste echipe erau cândva redutabile, iar acum au devenit ciuca bătăilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Voinţa Pietroşiţa Trei înfângeri legate

Formaţia din Pietroşiţa a început bine campionatul, cu o victorie în deplasare, 0-1 (I. Gheorghe), cu Voinţa Tărtăşeşti. Apoi s-a tăiat ca maioneza. Au urmat trei meciuri pierdute: 0-3 (a) cu F.C. Aninoasa, 0-7 (d) cu Atletic Fieni, 3-5 (a) cu Comerţul Brezoaele. în aceste trei meciuri a încasat 15 […]