Published On: vin, Aug 18th, 2017

Liga a 3-a, liga orgoliilor şi ambiţiilor provinciale

Deşi mulţi se uită cam de sus la echipele din Liga a 3-a, uneori justificat, dar de cele mai multe ori din cauza unor ifose de aşa-zişi cunoscători ai fenomenului, în realitate fiind doar nişte jalnici papagali provinciali, trebuie spus că această liga oferă spectatorilor, adesea, confruntări fotbalistice care, prin calitatea jocului prestat de fotbalişti, poate rivaliza cu umele confruntări din, chiar Liga I, unde nu de puţine ori ni se oferă meciuri oficiale mai mult decât leşinate.
în acest an, în Liga a 3-a, judeţul Dâmboviţa va fi reprezentat de Flacăra Moreni, FC Ani-noasa şi Urban Titu, toate confruntându-se cu cel mai ambiţios şi, putem spune, periculor adversar, Petrolul Ploieşti, echipă ce doreşte cu orice preţ să-şi realizeze visul, după ce va promova în Liga a 2-a, să ajungă ca din 2018 să evolueze în Liga I. Totuşi, cum ştiu cei care au cel puţin experienţă îndelungată ca spectatori, uneori, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Oricum, rămâne să vedem ce se va întâmpla în noul sezon com-petiţional. S-ar putea să se întâmple minunea şi Flacăra Moreni să reuşească să evolueze, de la anu, în Liga a 2-a. Unii vor spune că este un vis, dar să nu uităm că orice vis poate devenii realitate, dacă ai voinţă. Dar totul, absolut totul, depinde de echipă şi de investitor sau investitori. Există un aspect, mai important decât orgoliul local şi anume noţiunea de prestigiu. Asta trebuie înţeles. Orgoliul, este o stare de suflet care dispare definitiv odată cu cel care trece în nefiinţă, în timp ce prestigiul are valoare istorică şi rezistă în timp. Când spun valoare istorică, mă refer la istoria fotbalului românesc, istorie care este scrie zilnic de fiecare fotbalist şi antrenor, din momentul în care începe campionatul românesc. Pe lângă o asemenea oportunitate formidabilă a trecut, în viteză, Flacăra Moreni când a reuşit să joace oficial cu Benfica Lisabona.
Revenind la realitatea, să zicem din terenul de fotbal, echipele dâmboviţene au fost repartizate în Seria III, formată din Atletic Bradu, CS Mioveni 2, FC Aninoasa, Flacăra Moreni, Urban Titu, AFC Astra 2, Petrolul 52 Ploieşti, SC Popeşti-Leordeni, Viitorul Domneşti, Concordia Chiajna 2, CS Tunari, FC Milcov, FCM Alexandria şi Voinţa Saelele. Specialiştii în fotbal, accentuez, specialiştii, nu chibiţii, consideră că seria este dificilă, faţă de cea de anul trecut, deoarece avem trei echipe care vor face orice ca să promoveze în Liga a 2-a: Petrolul Ploeşti, Alexandria şi Saelele. Revenind la judeţul Dâmboviţa, reamintim că Flacăra a terminat pe locul 5, FC Aninoasa pe 12, iar Urban Titu a retrogradat în liga inferioară, reuşind să fie reprimită în Liga a 3-a, procedeu totuşi periculos şi costisitor care afectează oarecum calitatea jocului unor fotbalişti care riscă să se obişnuiască cu ideea că indiferent cum joacă, bine sau prost, va exista mereu unul sau mai mulţi investitori care vor plăti ca să le cumpere dreptul de a juca sau rejuca în Liga a 3-a. Dar, cum se spune, vom trăi şi vom vedea.

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Articole Recente