Lider Pro România: „Criza politică se suprapune peste multe alte crize!”

Într-o sumară analiză a momentului, președintele Pro România Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, scoate în evidență faptul că actuala criză politică se suprapune și nu are ca efect decât adâncirea altor crize care macină și sleiesc țara de resurse. A vorbit într-o conferință de presă de criza sanitară tot mai acută, de criza bugetară și criza economică, spunând că scumpirile la energie și carburanți au creat deja probleme companiilor mai mari sau mai mici. Grav este că nici nu se întrevede o ieșire rapidă, cu o soluție pe termen lung, din criza politică:
„Avem o criză politică, ce se suprapune peste multe alte crize. Avem o criză sanitară, în primul rând, care a fost gestionată prost. Faptul că oamenii nu s-au vaccinat relevă ce? Neîncrederea oamenilor în instituțiile statului. Avem apoi o criză bugetară. România s-a împrumutat peste 35 de miliarde de euro numai în ultimul an de guvernare. Înseamnă enorm de mult și realitatea este că nu știm unde sunt acești bani, deci nu se văd în îmbunătățirea sistemului de sănătate, în general a infrastructurii din România. Avem o criză economică, astăzi de dimineață – de exemplu, una din știri este că toată Uzina Dacia și-a trimis salariații acasă, pentru că lipsesc niște componente care sunt aduse de regulă din China. Dar nu e singura situație. Toate firmele mici și mijlocii au probleme majore create de creșterea prețurilor la gaze, la energia electrică și la materii prime și materiale de bază. Și avem suprapusă acestor crize, evident criza politică. Cum se va ieși din asta? Probabil că nu foarte curând. Președintele ne-a și anunțat. Luni e o discuție așa, să vedem ce zice fiecare…”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

AJOFM propune în octombrie zece programe de formare profesională

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița organizează în luna octombrie 2021, zece cursuri de calificare, gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.Persoanele interesate să se califice/recalifice, pot opta pentru una dintre următoarele meserii: sudor electric, lucrător în structuri pentru construcții, operator la mașini comandă numerică, […]