Published On: mar, ian. 23rd, 2018

Liberalii critică introducerea de noi biruri pentru micii antreprenori

nichiduta.ro

Liberalul Adrian Chiţescu a criticat o parte dintre modificările aduse la Codul Fiscal, afirmând că au fost vizate două paliere. Pe de o parte guvernul mai împovărează micii antreprenori şi practicanţii de profesii liberale, pe de alta legiferează în beneficiul acelora obişnuiţi să opereze zona gri a economiei. Concret, vicepreşedintele PNL Dâmboviţa a denunţat obligarea persoanelor fizice, care au obţinut în 2017 venituri din dividende peste plafonul de 22.800 de lei, să depună, până pe 31 ianuarie 2018, formularul 600 pentru plata contribuţiilor la sănătate (CASS) pe veniturile din dividende care vor fi realizate în anul 2018. În opinia sa este o măsură abuzivă, care va avea efecte negative asupra mediului de afaceri „pentru că produce o uniformizare a dărilor, lovind exact în partea de jos a plafonului.” Adrian Chiţescu a criticat şi adoptarea Legii 29, privind anularea unor obligaţii fiscal, lege care şterge dintr-un foc datoriile evazioniştilor şi baronilor îmbogăţiti din afaceri imobiliare.

eJobs

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

noriel.ro